O altfel de Zi a Jandarmeriei Române, sărbătorită alături de elevii dorohoieni!

Ieri dimineață, sala cinematografului Melodia din municipiul Dorohoi a fost plină cu elevi de liceu și cadre didactice, care au asistat la o activitate de informare pe linia prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar, desfășurată de jandarmi.

Discuțiile cu participanții au vizat prevenirea faptelor cu violență, efectele negative ale substanțelor interzise cu efect psihoactiv și urmările legale ale comercializării sau consumului acestora, delincvența juvenilă, bullying-ul și relațiile dintre elevi.

După finalizarea întâlnirii, elevii au putut urmări, pe esplanada Primăriei municipiului Dorohoi, exerciții de disciplină, dresaj canin și de intervenție pentru prinderea unui infractor care nu se supune somațiilor.

 

De asemenea, tinerii au văzut mijloacele de intervenție din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, autospecialele de serviciu și au primit informații privind oferta de școlarizare în instituțiile militare de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Jandarmeriei Române: Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza" București, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani.

Activitatea a fost organizată în municipiul Dorohoi cu prilejul sărbătoririi a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și a 130 de ani de atestare documentară a Companiei Jandarmi Botoșani - 1 Aprilie 1894.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...