Nu primesti bon, pleci fara sa platesti. Cum ar functiona in Romania

Consumatorii pot refuza sa plateasca in cazul in care comerciantul nu elibereaza bon fiscal. Este o realitate in Grecia si reprezinta cea mai recenta arma a guvernului elen stramtorat impotriva evaziunii fiscale.

 O masura similara poate fi avuta in vedere si in Romania, considera specialistii fiscali, fara, insa, ca impactul acesteia sa fie decisiv in absenta unor actiuni complementare in aceeasi directie.

Recent, in Grecia a intrat in vigoare o masura guvernamentala in baza careia clientii pot refuza sa plateasca daca nu primesc bon.

Posibilitatea de a pleca pur si simplu fara a achita contravaloarea bunurilor si serviciilor de care s-a beneficiat intr-un astfel de context vizeaza o gama extinsa de entitati: magazine, restaurante, instalatori, doctori, avocati, liber profesionisti in general.

 Lor li se cere sa afiseze o notificare in care sa fie precizat acest drept al clientilor.

 Bonul fiscal ofera un istoric al tranzactiei, folosit de autoritati pentru a calcula taxele datorate de comerciant.

 "Cu siguranta ca este o masura care poate fi avuta in vedere si in Romania. Trebuie sa fim insa constienti de faptul ca aceasta nu este totusi o masura revolutionara care va rezolva dintr-o data problema evaziunii din comertul cu amanuntul si alimentatia publica.

Evaziunea in aceasta zona are la baza o complicitate intre vanzator si cumparator. In momentul in care vanzatorul ii va spune cumparatorului `te costa 100 de lei fara factura sau 124 de lei cu factura`, atunci cu siguranta ca aceasta complicitate va continua. Dar per ansamblu eu zic ca poate fi un lucru benefic", a spus Gabriel Sincu, sef al diviziei Tax & Outsourcing din cadrul firmei de consultanta Mazars.

 Potrivit consultantului, castigul cel mai mare obtinut in urma aplicarii unei astfel de masuri va fi la nivel educational, "comerciantii urmand sa fie mai atenti atunci cand incearca sa pacaleasca sistemul de impozitare".

Liber la abuzuri?

 Economia subterana reprezinta 24% din produsul intern brut al Greciei, iar evaziunea fiscala costa Grecia aproximativ 28 de miliarde de euro pe an, echivalentul a aproximativ 15% din productia economica anuala.

 Desigur, exista si posibilitatea ca masura sa fie gresit inteleasa, voit sau nu, favorizand abuzurile. Pentru a preveni astfel de situatii, comerciantii eleni au propus ca mesajul sa fie insotit de o avertizare in care sa fie descrisa clar infractiunea de furt.

 "Sincer, vom spera de acum inainte sa mergem la restaurante care nu elibereaza bon fiscal pentru a putea pleca fara sa platim", a sintetizat mentalitatea consumatorului Eleni Grigoropoulou, o studenta in varsta de 26 de ani din Grecia, citata de The Wall Street Journal.

 De partea cealalta, evazionistii isi apara cu pumnii, la propriu, interesele. Un alt student grec, care a testat de curand noua regula, a fost batut crunt dupa ce a plecat fara sa plateasca consumatia dintr-un bar de noapte, pentru ca nu a primit bon, a relatat publicatia elena Greek Reporter.

 In plus, exista o serie de contradictii cu privire la functionarea practica, cum ar lipsa unei sincronizari intre plata si eliberarea bonului fiscal, astfel incat sa fie eliminate riscurile pentru ambele parti.

In Romania, ajutor din partea bancilor si atac la marea evaziune

 Gabriel Sincu, partner Mazars, arata ca pot fi adoptate la noi si alte metode de combatere a evaziunii, mai mult sau mai putin eficiente decat refuzul de plata fara bon.

"Una dintre ele ar fi ca Ministerul Finantelor sa instituie un program cu ajutorul bancilor prin care sa se poata restitui cumparatorilor un anumit procent din TVA-ul achitat la comercianti, in masura in care plata a fost efectuata cu card bancar. Se stie ca plata cu card bancar este metoda prin care oricine poate fi sigur ca tranzactia sa a fost fiscalizata, comerciantii neputand sa falsifice extrasele de cont primite de la banca.

Faptul ca banca imi pune in card la finele lunii un mic procent din sumele platite la comercianti ma va face pe mine contribuabil sa platesc tot mai mult cu cardul, ceea ce va conduce la o reducere a evaziunii", sustine consultantul.

 De asemenea, trebuie atacata problema marii evaziuni, mai ales la produsele agro-alimentare, care provoaca pierderi masive de TVA la bugetul de stat.

 "Acest lucru se poate face fie printr-un control foarte strict al tranzactiilor `pe lant`, prin introducerea taxarii inverse pentru TVA pentru toate operatiunile
 `business-to-business` pentru astfel de produse. Aici avem exemplul comertului cu cereale, unde o astfel de masura introdusa in urma cu ceva vreme a condus la o reducere semnificativa a evaziunii", a conchis Gabriel Sincu.

 Cu o fiscalitate peste media Uniunii Europene, statul roman colecteaza la buget mai putini bani decat alte tari, ocupand unul dintre locurile fruntase dupa gradul de practicare a subterfugiului banesc.

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Consiliul Fiscal, nivelul evaziunii fiscale este in Romania de 15% din PIB.

Evaziunea fiscala este in principiu daunatoare, fiind raspunzatoare pentru veniturile scazute la buget si adancirea inegalitatilor dintre diferite categorii ale populatiei. Pe de alta parte, dincolo de intentii ilicite, sustragerea de sub controlul statului este de multe ori justificata ca forma de supravietuire a micilor afaceri intr-un mediu ostil.

ziare.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Program de Sf. Valentin la Cinema „Unirea”: Recomandarea săptămânii!

astăzi, 19:30

Vineri, 14 februarie, de la ora 16:00, botoșănenii amatori de filme de dragoste pot viziona filmul „Iubire fără limite”. Doi adolescenți din clase sociale diferite cresc în acel...

Jandarmii botoșăneni, prezenți în școli alături de elevi, cu informații despre prevenirea violenței! (foto)

astăzi, 19:00

Jandarmii au discutat cu elevii din clasele V-VIII despre efectele negative ale bullying-ului, prevenirea violenței și a faptelor antisociale cu incidență în mediul școlar. De asemenea, ...

Ziua Națională a Lecturii: Activități pentru cei mari și cei mici, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 18:30

Evenimentele sunt organizate cu pasiune de bibliotecarii instituției, oferind prilejul unei reîntâlniri cu cele mai frumoase cărți și povești.  Programul activităților inclu...