Întrucât mişcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaştem bine modul şi locurile care pot asigura protecţie în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport etc. Acestea, cu atât mai mult cu cât timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru realizarea unei oarecare protecţii este foarte scurt.
Regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur, trebuie să le realizăm înainte de producere, pe timpul producerii cutremurului şi după ce mişcarea seismică a trecut.
Pentru protecţie înainte de cutremur este necesar să se realizeze măsuri de protecţie a locuinţei şi în afara acesteia.
Măsurile de protecţie in interiorul locuinţei:
-recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja: grindă, tocul uşii, birou sau masă rezistentă etc.;
-identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul seismului;
asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu: protecţia şi evitarea distrugerilor la instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze;
-cunoaşterea locurilor de întrerupere a alimentării cu aceste surse;
-asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. La nevoie se consultă specialişti în domeniu;
-asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei pentru timp rece, a unei rezerve de alimente, a unor materiale şi obiecte necesare realizării unei truse de prim ajutor familial;
-asigurarea unei lanterne, a unui aparat de radio cu tranzistor şi bateriile necesare.
Măsuri de protecţie în afara locuinţei:
-cunoaşterea locurilor celor mai apropiate unităţi medicale, sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de poliţie, de cruce roşie, precum şi alte adrese utile;
-cunoaşterea bună a drumului pe care vă deplasaţi zilnic la şcoală, cumpărături, având în vedere pericolele care pot apărea: spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de pe balcoane, conducte de gaze, abur, apă etc.
Măsurile ce trebuie luate în timpul producerii unui cutremur puternic sunt următoarele:
-păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe ceilalţi membrii ai familiei: copii, bătrâni, femei;
-prevenirea tendinţelor de a părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a mişcării seismice în holuri, scări etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul;
-dacă suntem în interiorul unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre, care se pot sparge, să se stea înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea se face sub o grindă, toc de uşă solid, birou, masă sau bancă din clasă suficient de rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli ornamentele etc.;
-dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri care de obicei se pot prăbuşi pe stradă;
-dacă suntem la şcoală (serviciu), nu fugim la uşi, nu sărim pe fereastră, nu se aleargă pe scări, nu se utilizează liftul, nu alergaţi pe stradă. Deplasarea se face cu calm spre un loc deschis şi sigur;
-dacă a trecut şocul puternic al seismului, se închid imediat sursele de foc cât se poate de repede, iar dacă a luat foc ceva se intervine imediat;
-dacă seismul ne surprinde în autoturism, ne oprim cât se poate de repede într-un loc deschis, se evită clădirile prea aproape de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi ne ferim de firele de curent electric căzute;
-dacă suntem într-un mijloc de transport în comun sau în tren, stăm pe locul nostru până se termina mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele. În metrou păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, nu părăsiţi vagoanele;
-dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, stadion, sală de şedinţă etc.) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii de rând.
După producerea unui cutremur puternic este necesar să luăm următoarele măsuri:
-nu plecaţi imediat din locuinţă. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi copii;
-ajutaţi-i pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii căzute, să se degajeze.
Atenţie!
-Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze), până la acordarea unui ajutor sanitar – medical calificat. Ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi traseele de circulaţie de cioburi sau substanţe toxice, chimicale vărsate, alimente etc.
-Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care ne aflăm;
-Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radio-televiziune şi recomandările acestora;
-Verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă, canal din locuinţă;
-Părăsiţi calm locuinţa după seism, fără a lua cu dvs. lucruri inutile. Verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire;
-Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Daca nu reuşiţi, procedaţi cu calm la spargerea geamurilor şi curăţaţi bine şi zona de cioburi, utilizând un scaun, o vază metalică (lemn) etc. Deplasaţi-vă într-un loc deschis şi sigur (parc, stadion etc.);
-Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri (replici) ulterioare primei mişcări seismice, care de regulă este mai redus decât cel iniţial. Nu daţi crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, utilizaţi numai informaţiile şi recomandările transmise oficial, recepţionate direct de dvs. şi nu din auzite;
-Nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi de dvs. care în asemenea situaţii apar ad-hoc.
stopincendii.ro
NU IGNORA: Reguli de comportare în caz de cutremur!
Stiri Botosani Wednesday, 5 October 2011 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Băiat de 18 ani înjunghiat mortal de un coleg în timp ce se aflau la o petrecere!
astăzi, 12:00
Un băiat în vârstă de 18 ani, din Milișăuți, și-a pierdut viața în cursul zilei de sâmbătă, 16 noiembrie, în timp ce se afla la o petrecere cu prietenii. Din ...
Se prăbușește „împărăția laptelui”. Seceta, scumpirile și munca plătită în bătaie de joc adâncesc sărăcia în ruralul din Botoșani!
astăzi, 11:15
Sunt comunități rurale în România care trăiesc exclusiv din creșterea animalelor. În județul Botoșani, de exemplu, există o tradiție aparte a creșterii vacilor de lapte. Sat...
O biserică din Botoșani intră în sărbătoare, programul manifestărilor religioase! (Foto)
astăzi, 10:48
Biserica Vovidenia din Botoșani își serbează hramul pe data de 21 noiembrie. Programul liturgic începe pe data de 20 cu o procesiune cu Sfintele Moaște din patrimoniul Bisericii și a...