Nu i-a ieșit cu Spirit Civic, încearcă cu Solidaritatea. "Îi voi ruga pe consilierii PNL să..."

După ce nu a reușit să îi convingă pe consilierii locali să fie de acord cu înființarea Fundației Spirit Civic, primarul Ovidiu Portariuc vine cu o nouă propunere în plenul Consiliului Local, în ședința ordinară de joi. Edilul dorește înființarea Fundației Solidaritatea.

Portariuc spune că scopul acestei fundații va fi de ajutorare a botoșănenilor aflați în nevoie sau în suferință.

“M-am gândit că poate nu le place denumirea fundației domnilor consilieri și încercăm să le aducem încă o data în atenție necesitatea înființării unei asemenea fundații. Chiar îi voi ruga pe domniile lor să facă numirile în conducerea acestei fundații pentru că principala acuză a fost atunci că se fac numiri politice. Îi așteptăm pe dumnealor să vină cu o listă de propuneri, pot fi și membri PNL, pentru că important este obiectivul acestei fundații dacă vom reuși să ajutăm copii care nu pot merge la școală, familii cu foarte mulți copii care nu au cu ce să îi întrețină, bătrâni, oameni bolnavi aflați în ultimă fază. Vorbim de niște cazuri sociale care cred eu că trebuie să stea în atenția unei comunități. Dacă domniile lor consideră că nu e prioritate vor respinge din nou acest proiect", a explicat primarul.

Edilul a mai spus că prin intermediul acestei fundații pot fi atrase sponsorizări de la persoane private pentru ajutorarea cazurilor sociale, iar dacă aleșii municipali vor fi de acord cu înființarea acesteia Portariuc a anunțat că va fi primul care va contribui cu o sumă de bani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...