Noua structura ANAF se aplica de la 1 august. In ce orase vor functiona noile directii regionale ale Fiscului?
Stiri Botosani Thursday, 1 August 2013 ActualitateReorganizarea ANAF a inceput in luna iunie, cand Guvernul a aprobat OUG nr. 74/2013 care prevede restructurarea din temelii a agentiei. Una dintre principalele modificari prevazute in actul normativ este desfiintarea celor 42 de directii judetene ale finantelor publice si infiintarea in locul acestora a unor directii regionale ale finantelor publice, institutii publice cu personalitate juridica, a caror arie de competenta va corespunde celor opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei. Practic, noile directii regionale se vor infiinta prin transformarea directiilor generale a finantelor publice dintr-un judet, prin fuziunea prin absorbtie a celorlalte directii generale judetene ale finantelor publice din aria de competenta.
Pe langa desfiintarea finantelor publice locale, ordonanta de urgenta stabileste ca Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor se reorganizeaza ca structuri fara personalitate juridica in cadrul ANAF, urmand ca atributiile celor doua structuri sa fie preluate de un nou organism, Directia Generala Antifrauda Fiscala.
Pentru a implementa restructurarea ANAF, guvernantii au adoptat HG nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea ANAF, care a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 473, din 30 iulie 2013. Prin acest act normativ cadrul actual de organizare si functionare a Fiscului va putea fi corelat cu dispozitiile OUG nr. 74/2013. Elaborarea unui nou act normativ era necesara pentru ca documentul vechi care reglementa activitatea autoritatii fiscale nu mai are aplicabilitate, in conditiile in care guvernantii au modificat substantial structura ANAF prin OUG nr. 74/2013.
Unde vor avea sediul directiile generale regionale?
Actul normativ aprobat de Guvern prevede crearea unui nou palier ierarhic la nivel teritorial. Astfel, activitatea la nivel teritorial se reorganizeaza in opt directii regionale ale finantelor publice, institutii publice cu personalitate juridica, dupa cum precizeaza si un comunicat al Ministerului Finantelor. Acestea vor fi infiintate, incepand cu 1 august, prin transformare a opt directii generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti in care va fi stabilit sediul directiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbtie a celorlalte directii judetene ale finantelor publice din aria de competenta.
Guvernantii au hotarat ca orasele in care isi vor avea sediul directiile generale regionale ale finantelor publice sunt: Iasi, Galati, Ploiesti, Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Bucuresti.
Reprezentantii MFP au explicat intr-un comunicat de presa recent ca motivele pentru care au ales aceste orase au fost ponderea economica semnificativa a municipiilor, nivelul realizat al veniturilor bugetare si numarul de contribuabili ridicate si criteriul geografic.
"In ceea ce priveste structura de administrare fiscala existenta la nivel judetean, este important de mentionat faptul ca aceasta nu se modifica substantial, intrucat administratia finantelor publice aflata in municipiul resedinta de judet va prelua o mare parte din atributiile vechii directii generale a finantelor publice judetene", mentioneaza comunicatul. Mai mult, potrivit documentului, deplasarea competentelor catre nivelul regional nu este insotita de delocalizarea in totalitate a personalului.
Sursa citata a mai precizat ca atributiile directiilor generale regionale vor fi de coordonare a administratiilor fiscale judetene, preluand doar functiile suport necesare desfasurarii activitatii administratiilor fiscale judetene. In plus, administratiile fiscale judetene vor continua sa functioneza in aceleasi locatii.
Potrivit actului normativ, care va intra in vigoare la 1 august, in cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice vor functiona, ca structuri fara personalitate juridica:
-directii regionale vamale; administratii judetene ale finantelor publice;
-servicii fiscale municipale si orasenesti, precum si birouri fiscale comunale;
-birouri vamale de interior si de frontiera.
Mai exact, activitatea si competentele tuturor directiilor generale ale finantelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de catre directiile generale regionale ale finantelor publice, precizeaza documentul citat.
In acelasi timp, administratiile finantelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor resedinta de judet din subordinea directiilor generale ale finantelor publice judetene se reorganizeaza in administratii judetene ale finantelor publice.
Mai departe, administratiile finantelor publice municipale (altele decat cele resedinta de judet) si administratiile finantelor publice orasenesti din subordinea directiilor generale ale finantelor publice judetene se reorganizeaza in servicii fiscale municipale, respectiv servicii fiscale orasenesti, mentioneaza sursa citata.
De asemenea, administratiile finantelor publice comunale din subordinea directiilor generale ale finantelor publice judetene se reorganizeaza in birouri fiscale comunale.
Care sunt localitatile in care vor functiona directiile regionale antifrauda fiscala?
Planul de reorganizare a ANAF prevede ca atributiile Autoritatii Nationale a Vamilor si a Garzii Financiare urmeaza sa fie transferate unei noi entitati, Directia generala antifrauda fiscala, cele doua structuri fiind si desfiintate.
Potrivit HG nr. 520/2013, aceasta directie este o structura fara personalitate juridica, cu atributii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala si vamala, in cadrul careia vor functiona directii regionale antifrauda fiscala, conduse de inspectori generali adjuncti antifrauda.
Guvernantii au stabilit ca sediul acestor structuri regionale antifrauda va fi in Suceava, Constanta, Alexandria, Targu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, Bucuresti.
Potrivit explicatiilor recente ale MFP, au fost alese aceste localitati pentru ca fac parte din zone care prezinta riscuri ridicate de evaziune fiscala sau sunt zone limitrofe frontierelor.
"De asemenea, personalul relocat in cadrul Directiei generale antifrauda fiscala va fi foarte atent selectat pe criterii de profesionalism si integritate, in asa fel incat sa inregistreze rezultate bune in prevenirea si combaterea evaziunii si a fraudei fiscale si vamale", se arata in comunicat.
Conform aceleiasi surse, intregul proces de reorganizare a ANAF se va desfasura in limita numarului de posturi ocupate in prezent.
In ceea ce priveste activitatea pe care o va desfasura Directia generala antifrauda fiscala, actul normativ, publicat recent in Monitorul Oficial, mentioneaza ca inspectorii antifrauda fiscala, cu exceptia celor din cadrul Directiei de combatere a fraudelor fiscale, vor desfasura:
-operatiuni de control curent – acestea se executa operativ si inopinat, pe baza legitamitie de control, a insignei si a ordinului de serviciu permanent;
-operatiuni de control tematic – acestea se executa in baza legitimatiei de control, a insignei si a ordinului de control tematic prin care se stabilesc obiectivele de verificat, entitatile supuse controlului, perioada asupra careia se efectueaza verificarea, durata si momentul declansarii.
Potrivit aceluiasi document, la orice actiune de control participa minimum doi inspectori antifrauda.
Important! HG nr. 520/2013 prevede si infiintarea Directiei generale a vamilor, care va fi condusa de un director general aflat in subordinea vicepresedintelui ANAF care coordoneaza Directia generala antifrauda fiscala. Directia generala a vamilor va coordona si va indruma activitatea birourilor vamale de frontiera si va primi toate raportarile din partea acestora, mentioneaza actul normativ.
Citeste mai mult: avocatnet.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Strigăt de ajutor! Un copil din Botoșani a fost electrocutat și transferat de urgență la Spitalul " Sf. Maria" din Iași: familia cere ajutor!
Luca Mateo, un copil de 13 ani, are nevoie de ajutorul nostru, după ce sâmbătă a fost electrocutat și transferat de urgență, cu elicopterul, la Spitalul " Sf. Maria" din Iași. ...
,,E timpul să nu mai dăm și noi ceva!” - Activități de prevenire a corupției desfășurate la Spitalul Județean de Urgență Mavromati! (Foto)
Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat, în perioada 02-04 iulie 2025, în baza prot...
Tragedie la pescuit: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat să înoate, în râul Prut, și nu a mai ajuns la mal! (Foto)
Pompierii au fost solicitați în această după amiază să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, care era la pescuit pe malul râului Prut, î...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici