Nicușor Dan anunță reforme până la finalul lunii iulie: ”Toată lumea va plăti pentru cheltuielile statului român!”

Președintele Nicușor Dan a participat la reuniunea Consiliului European, unde s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În cadrul acestei întâlniri s-a vorbit și despre măsurile fiscale pe România trebuie să le ia pentru redresare financiară.

”Am avut o discuție pe cele două subiecte care ne preocupă: deficitul și măsurile care să reducă deficitul. Așa cum am agreat înainte de formarea guvernului, vom avea un set de măsuri. O parte dintre ele sunt prevăzute în planul de guvernare. Ele trebuie transpuse în acte normative. Asumarea guvernului este că vom avea un prim set de acte normative care să treacă de Parlament într-o sesiune extraordinară până la finalul lunii iulie. O parte dintre ele vor fi aplicate de la 1 august, iar o parte de la 1 ianuarie anul viitor.

 

În ceea ce privesc taxele, de exemplu, cele mai multe vin ca urmare a unei modificări a codului fiscal și trebuie aprobate de Parlament.

România are nevoie de relansare economică. Prosperitatea nu poate să vină decât din dezvoltare economică. Noi suntem într-o stare de băltire economică. Este nevoie de echilibrarea cheltuielilor statului care să dea oxigen.

Sunt măsuri care vor afecta anumite categorii de populație și nu vor fi fericiți. Pe de altă parte, vor fi măsuri care vor repara multe nedreptăți care s-au făcut pentru categoriile privilegiate.

Toată lumea va plăti pentru cheltuielile disproporționate pe care statul le-a făcut”, a declarat Nicușor Dan.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...