Alertă METEO la Botoșani: Cod Portocaliu de vijelii, unitățile ISU pregătite să intervină!

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că județul Botoșani va fi sub o avertizare de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, astăzi, între orele 12:00 - 19:00.

În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului 70 ...90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. 

În intervale scurte de timp (1 - 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 de l/mp și izolat peste 50 l/mp.

 

ISU Botoșani a  înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

- fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; 

- nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

- parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

- îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

- nu atingeți firele căzute la pământ;

- curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

- nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia a vizitat un centru din Dorohoi destinat familiilor și copiilor cu dizabilități!

astăzi, 13:51

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Principesa Sofia, cea de a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ena a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, din județul B...

Fiul lui Valeriu Iftime, întâlnire de grad zero cu Federer într-o galerie de artă: „M-am blocat lângă el, aveam pulsul 200!”

astăzi, 13:12

Invitat în podcastul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, Vlad Iftime a povestit despre pasiunea sa pentru artă și despre emoțiile pe care le transmite, pentru el, un tablou sa...

Diana Buzoianu, acuzații în cazul partidelor de vânătoare din timpul serviciului, director de la Botoșani vizat de raportul Corpului de Control / Reacția lui Marius Havriș

astăzi, 12:34

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a semnat raportul Corpului de Control în cazul partidelor de vânătoare de la Direcția Silvică Iași, din luna ianuarie 20...