Nicolăescu, surprins că se anunţă proteste: Fac apel la medici să aibă ca prioritate pacientul!
Stiri Botosani Thursday, 20 June 2013 Actualitate"Am avut continuu discuţii cu organizaţiile profesionale, iar o dovadă este şi faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relaţie foarte bună de colaborare pentru ca profesioniştii din sistem să îşi recapete încrederea", a explicat ministrul pentru Mediafax.
În contextul protestelor pe care le-ar putea declanşa angajaţii din sistem, Eugen Nicolăescu a ţinut să facă apel la medici "să aibă în centrul activităţii pacientul".
"Sper ca dialogul cu ei să continue", a mai spus demnitarul.
Medicii, dar şi restul personalului din sistemul sanitar, ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din Sănătate în România, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.
Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.17 secunde