Dacă spui că delincvenţii români din Italia sunt din punct de vedere statistic cei mai răi de pe piaţă, ajungi să fii etichetat imediat drept rasist. Cu siguranţă nu există limită la mai rău, şi răufăcătorii noştri mafioţi şi din `ndrangheta ştiu cum să se facă respectaţi, dar anumiţi prădători români o caracteristică criminală în plus o au. Nu este un discurs "genetic": de prostii rasiale sunt pline ideologiile secolului XX, inclusiv, din păcate, cele made in Italy. Dar faptul că există o problemă cu lumea interlopă românească, printr-un amestec complex de motive istorice, politice, juridice şi culturale, nu ar trebui negat a prori în faţa obişnuitului relativism.
Obiecţia principală la teza "delincvenţii români sunt mai feroce decât alţii" este următoarea: o invenţie a presei (de dreapta), care nu se uită la câte femei sunt violate de soţii şi logodnicii lor foarte italieni în interiorul celor patru ziduri ale casei, la copiii dizolvaţi în acid, aşa cum povestesc cronicile despre mafie. "Italians do it better", numai că ai noştri conaţionali trec în planul doi, fiindcă monstrul de pe prima pagină devine mai mult o ştire dacă este străin, imigrant sau clandestin.
Cu toate acestea, datele Istat din anii trecuţi ceva demonstrează. Potrivit lui Marzio Barbagli, deşi sunt circa 5% din populaţie, în 2006 străinii au comis o treime din totalul infracţiunilor, cu procente mai ridicate la infracţiunile de jaf şi cu violenţă.
Înainte ca România să intre în UE, aşadar, se descoperise deja că românii din Italia (da, ok, sunt şi romi, minoritate numeroasă a acelei ţări) se mânjesc cu mai multe furturi, jafuri, violuri şi traficuri (stupefiante şi fiinţe umane) decât alţii.
Prima explicaţie derivă probabil din ideea, atrăgătoare pentru un infractor, că statul nostru este unul de drept. În Italia republicană nu a existat niciodată Securitate. În cel mai rău caz aici iei închisoare pe viaţă. Un secol şi jumătate de civilizaţie juridică ne-a ridicat cu o palmă peste dictatura lui Ceauşescu, pe timpul căreia se credea că tortura este o bună metodă pentru a reprima infractorii şi disidenţii.
Astfel, tribunalele italiene la un moment dat au reprezentat un adăpost râvnit pentru diaspora criminală a Europei Orientale.
Câteva exemple. Mailat, cetăţean român de origine romă, care în 2007 a violat-o şi i-a spart craniul Giovannei Reggiani. A primit închisoare pe viaţă şi primarul de atunci Veltroni a declarat indignat: "Înainte de intrarea României în Europa, Roma era cel mai sigur oraş din lume", apoi rondurile, vânătoarea de oameni în taberele de romi, escaladarea neonazistă la Pigneto. La final ce se întâmplă? Deportări în masă? Biciuire? Alcatraz? Nimic din toate acestea. Iată, Curtea cu Juri transformă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă a lui Mailat în 29 de ani de detenţie, deoarece asasinul Giovannei Reggiani "trăia într-un mediu degradat" şi nu putea fi "reeducat" aşa cum este just să fie în ţara lui Beccaria (criminolog italian - n.r.). Și nu o spunem cu ironie.
O tânără turistă americană amăgită de un homeless, tot român, la Villa Borghese, aruncată într-o groapă săpată sub pământ şi violată (la Villa Borghese, nu la Corviale), care în mod miraculos a reuşit să scape din ghearele atacatorului său. Sau povestea teribilă a lui Luca Rosi, ucis cu 4 focuri de pistol fiindcă şi-a permis să reacţioneze când unul dintre cei trei români ai bandei care intrase în casa părinţilor săi, după ce au furat ce era de furat, au somat-o pe soţia sa: "Tu vii cu noi". Aceeaşi bandă care cu câteva luni înainte descinsese în casa unei bătrâne şi a violat-o (o bătrână) după ce i-a sustras ceea ce avea.
Odată cu trecerea timpului acordurile dintre forţele noastre de ordine şi cele româneşti au dat ceva rezultate şi asasinii lui Rosi au fost toţi daţi pe mâna justiţiei (ultimul la finele lunii martie), însă putem să adăugăm că predispoziţia lumii infracţionale româneşti către violenţe asupra femeilor este reflecţia unei societăţi misogine şi patriarhale, în care femeile stau la locul lor, trudesc în tăcere, şi, dacă intrăm în domeniul criminologiei, sunt exploatate, vândute, puse să se prostitueze?
În postcomunism, "Tigrul Europei Orientale" a fost o naţiune excepţională, capabilă să-i uimească pe toţi cu mari rezultate economice, dar poate mai puţin senzaţională din punct de vedere judiciar şi de luptă împotriva criminalităţii şi corupţiei. Când a convins România Bruxellesul să deschidă porţile, câteva democraţii occidentale (Germania, Olanda etc.) s-au gândit de două ori înainte să-şi deschidă frontierele, impunând restricţii foarte precise imigranţilor. Italia, împreună cu Spania, a gândit altfel. Nu a impus prea multe reguli, pentru a-şi asigura traficurile şi mărfurile. Doar că s-a răzgândit apoi sub sunetul rondurilor, voluntarilor verzi şi respingerilor. Însă de acum greşeala e făcută.
Sursa: L`Occidentale, conform gazetaromaneasca.com
