Încă 44 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Bilanțul persoanelor infectate s-a ridicat la 2167, sâmbătă, la nivelul județului Botoșani, conform statisticii instituției.
Numărul cazurilor active în prezent a crescut la 449. Incidența de infectare a atins pragul de 1 per mia de locuitori, la nivelului județului, un record în acest sens.
Până la această oră, în rândul botoșănenilor infectați cu noul coronavirus, s-au înregistrat 121 de decese. Bilanțul videcaților este de 1597.
În intervalul precedent, fuseseră depistate 56 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2.
La nivelul municipiului Botoșani, incidența este de 1,56 și sunt monitorizate șapte focare de infecție, în vreme ce Dorohoi figurează cu o incidență de 3,58 și 17 focare.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a transmis, sâmbătă, planul de măsuri ce va fi aplicat în funcție de rata de infectare înregistrată în fiecare localitate din județ. Pentru incidențe mai mari de 1,5 se vor aplica măsuri precum reducerea la 30% a capacității de găzduire a unui spațiu închis, se vor interzice adunările publice în aer liber mai mari de 100 de persoane, fiind permise doar cele unde fiecare participant își rezervă o suprafață de 4,5 metri pătrați.
De asemenea, se vor reduce din activitățile unor instituții și se interzic manifestațiile cultural-recreativ-artistice în aer liber.
În același timp, granița limitrofă județului Botoșani nu va putea fi trecută, decât în baza unor motive excepționale.
Toate detaliile, în document: