Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) precizează că niciun român care are activităţi lucrative în afara graniţelor nu va avea de suferit ca urmare a implementării proiectului de lege iniţiat de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) care prevede, între altele, raportarea sumelor mai mari de 2.000 de euro transferate în ţară de românii din diaspora prin intermediul sistemelor de transfer rapid de fonduri.
Potrivit unui comunicat de presă al MRP, scopul iniţiativei legislative este exclusiv de a preveni, stopa şi combate faptele de terorism şi spălarea de bani, şi nu de a taxa, suprataxa sau confisca fondurile trimise de români celor aflaţi în ţară.
„Vreau să asigur toţi românii şi toate familiile atât din ţară, cât şi din străinătate că această măsură nu urmăreşte împovărarea lor. Mai mult, este o realitate că românii au plecat dincolo de graniţe în căutarea de noi oportunităţi economice şi noi ne dorim să-i susţinem în eforturile lor. De aceea, vreau ca românii noştri să ştie că banii trimişi de ei în ţară sunt în deplină siguranţă. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte procedurile necesare pentru a trimite bani acasă, nici în cele pentru ridicarea banilor.
Nu li se confiscă banii, nu se impun proceduri în plus sau mai multă birocraţie. Singura modificare constă în reglementarea relaţiei dintre operatorul de transferuri şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Oficiul va primi un raport, bazat pe expertiza şi analiza proprie a operatorului prin care se face transferul, despre potenţialul pericol al unor tranzacţii”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.
Proiectul de lege iniţiat de ONPCSB va intra în analiză la Parlament în perioada următoare, după ce a fost aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută.