Moldovenii nu vor mai studia Istoria românilor
Stiri Botosani Wednesday, 10 August 2011 ActualitateAstfel, începând cu acest an de studiu, elevii din instituţiile preuniversitare din Republica Moldova vor studia un singur obiect - Istoria, şi nu două, cum era până acum, pentru că s-a decis cumularea programei de la disciplina Istoria românilor cu cea de la istorie universală.
În 2010 a fost elaborată concepţia educaţiei istorice. În baza acelei concepţii a fost elaborată programa şcolară la disciplina "Istoria". "Aceste modificări în programa şcolară sunt în strictă concordanţă cu standardele europene şi punctul de vedere al organismelor internaţionale. Manualele, de asemenea, se vor numi manuale de Istorie", a explicat ministrul Mihai Şleahtiţchi, citat de Unimedia.
Ministrul moldovean al Educaţiei a precizat că disciplina Istoria va avea trei componente - istoria universală (50%), istoria naţională (45%), istoria locală sau regională, adică istoria localităţii unde e situată şcoala respectivă ( 5%).
"În acest an de studii, 2011-2012 vor fi trei manuale de istorie: pentru clasa a V-a, pentru clasa a X-a şi pentru clasa a XII-a. Manualul de Istorie a românilor va fi oferit opţional şi va fi recomandat de către profesori în anumite situaţii, pe anumite segmente. Noi cu plăcere acceptăm orice alt manual, care ar putea servi drept sursă suplimentară", a precizat Şleahtiţchi.
Guvernarea comunistă a promovat constant excluderea istoriei românilor ca disciplină de studiu din şcolile din Republica Moldova, ceea ce a provocat protestele elevilor şi istoricilor. În septembrie 2006, guvernul comunist de la Chişinău a decis înlocuirea manualelor de istorie din Republica Moldova cu cele de "Istorie integrată".
În 2009, Istoria românilor a revenit în şcolile din Republica Moldova.
În iunie anul acesta, secretarul de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat la Chişinău că Guvernul României va sprijini financiar reeditarea manualelor de istorie din Republica Moldova. Oficialul român a afirmat că a existat o solicitare din partea Guvernului de la Chişinău pentru a oferi sprijin pentru editarea manualelor de istorie.
Sursa: Realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Răsturnare de situație în cazul accidentului rutier mortal de pe drumul Iași – Botoșani!
Se țese un scenariu sumbru în cazul tragediei de lângă Lețcani. Surse apropiate anchetei au precizat că șoferul autoturismului ar fi intrat intenționat în TIR. Din câte s...
Pe lista spitalelor cu risc seismic I din România se numără și cel din Botoșani, alte 68 funcționează în clădiri vechi de peste 100 de ani!
În România, pacienții sunt tratați în continuare în clădiri care au peste 100 de ani, unele chiar de peste două secole. 68 de spitale funcționau, potrivit unei analize a C...
Șoferi pericol scoși din trafic de polițiștii botoșăneni, alte cinci mașini nesigure au rămas fără certificatul de înmatriculare!
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 30 de evenimente, cele mai multe fiind sesizate prin intermediul apelului unic 112. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poli...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.04 secunde