Moldova, sub ninsori și frig accentuat. Temperaturile coboară până la -12 grade, anunță meteorologii

Moldova, sub ninsori și frig accentuat. Temperaturile coboară până la -12 grade, anunță meteorologii

   Foto: Arhivă

Meteorologii anunţă că, până vineri dimineaţă, se vor semnala precipitaţii mixte şi ninsori, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45-55 kilometri pe oră.

Joi, vremea se va răci semnificativ, cu temperaturi maxime între -5 şi 2 grade în sudul şi estul ţării, iar noaptea, în Moldova şi în estul Transilvaniei va fi ger.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului, cantităţi moderate de apă, ninsori temporar viscolite, strat de zăpadă, polei, răcire semnificativă a vremii, ger, valabilă de marţi, de la ora 18.00, până vineri, la ora 10.00.

 

„În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. La munte şi în Moldova, treptat vor predomina ninsorile. În regiunile sudice vor fi precipitaţii mixte, iar în Oltenia, Muntenia şi în nordul Dobrogei, din noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) va ninge. Cantităţile de apă vor fi de 5…15 l/mp, iar în Oltenia şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local vor depăşi 25…30 l/mp şi se va depune strat de zăpadă consistent (15…25 cm). Pe alocuri se va depune polei. În restul teritorulului vor fi precipitaţii mixte, slabe cantitativ. Pe parcursul zilei de joi (25 decembrie), aria precipitaţiilor se va restrânge treptat către sud-vestul ţării”, au arătat meteorologii, potrivit Ziarul de Iași.

Joi, vremea se va răci semnificativ în sudul şi estul ţării, astfel că maximele vor fi cuprinse în general între -5 şi 2 grade, iar noaptea, în Moldova şi în estul Transilvaniei va fi ger (minime ce se vor încadra între -12 şi -10 grade).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...