Ionică Nechifor, premiu pentru cel mai performant lider al fermierilor din zootehnie: „Singur nu poți face toate lucrurile care s-au făcut” (Video)

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, a câștigat premiul pentru cel mai performant lider al fermierilor din zootehnie în cadrul Galei Super-Ferma și Super-Hrana României, ediția 2025.

Gala Super-Ferma și Super-Hrana României 2025, eveniment organizat de Agrointeligența și ID Media Communications, a avut loc marți, 9 decembrie, la București.

În atmosfera Salonului Albastru – Restauranul Ceres din cadrul USAMV București, a fost sărbătorită excelența în sectorul de agrifood, premii și trofee fiind acordate fermierilor, companiilor și decidenților care au marcat, prin activitatea lor, acest an și nu numai.

 

După decernarea premiilor, Ionică Nechifor a ținut să precizeze că nu este doar meritul lui, ci al întregii echipe de la Popăuți.

„Activitatea noastră se desfășoară în direcția ameliorării, selecției, cercetării ovinelor din rasa karakul de Botoșani, iar pentru acest premiu pe care l-am primit în această seară mulțumesc organizatorilor. Pentru mine contează foarte mult, deoarece încununează munca unei perioade destul de îndelungate și, desigur, ea va fi privită în rândul colegilor mei ca un merit. Vreau să mulțumesc întregii echipe pe care o am în spate, pentru că singur nu poți face toate lucrurile care s-au făcut la Stațiunea de Cercetare Popăuți și la Asociație, dar și fermierilor care au înțeles importanța unei discipline și a unor reguli care trebuie respectate”, a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...