Acum aproape 25 de ani, într-o epocă în care nimic nu era mai important pentru mine decât fotbalul (iar zeii nu trăiau nici hăt! în Premier League, nici în Primera Division) un om mi-a influenÈ›at categoric drumul în viață prin exemplul de calm, verticalitate È™i corectitudine. Nu era doar Gică Popescu exponentul unei echipe care reaprinsese visul Craiovei Maxima, dar gestul care, pe mine, un puÈ™ti de la Severin, m-a dat gata, a fost întoarcerea lui de la Steaua, pe atunci campiona Europei, înapoi în Bănie, acasă, acolo unde mii de puÈ™ti ca mine se băteau pentru postul de fundaÈ™ central, doar pentru că acolo evolua Gică, pasau mingea nu driblau ca egoiÈ™tii pentru că È™i Gică făcea la fel, urcau în atac È™i îÈ™i vomitau plămânii alergând apoi în apărare pentru că, fără Gică, apărarea era în aer… Dacă vă spun că aveam È™i freza lui Gică Popescu o să mă credeÈ›i?

Transferarea obligatorie la Steaua a lui Gică Popescu (trebuia să îÈ™i satisfacă ciclul militar) a fost o mare nedreptate pentru noi, fanii Universității. Credeam că nu va reveni în Bănie È™i totuÈ™i a făcut-o, arătând că îi pasă de noi, că devotamentul pentru o echipă nu există numai pe teren, ci È™i în afara lui.
Iar apoi totul s-a rupt. A venit RevoluÈ›ia È™i toate sistemele de valori au fost răsturnate. Aparent. Gică a propulsat Craiova dar, paradoxal, aceasta a reuÈ™it să redevină campioană după RevoluÈ›ie, când Gică plecase deja la Eindhoven. Mai târziu a ajuns căpitanul Barcelonei, dar eu priveam deja lumea cu alÈ›i ochi È™i probabil că È™i Gică la fel. Lumea închisă în care trăisem eu (È™i cumva È™i el) a explodat, eu însumi am lăsat în urmă Oltenia È™i patriotismul local È™i m-am mutat la BucureÈ™ti, la fel cum Gică, la un alt nivel desigur, părăsise România devenită insuficientă pentru visul său de mare fotbalist de talie internaÈ›ională.

Depășind acest moment de istorie personală, trebuie să vă mai spun că la vremea respectivă nu înÈ›elegeam nici modul în care sportul formează caractere, nici influenÈ›a crucială a unui idol în evoluÈ›ia unui adolescent. Pășind într-o lume în care valorile erau pur È™i simplu altele mi-am dat seama mult mai târziu că, deÈ™i din idolatria mea pentru Popescu mai rămăsese doar o simpatie, modul său echilibrat de a coordona tactic o echipă, fermitatea È™i dârzenia în atingerea unui scop dar mai ales verticalitatea morală m-au influenÈ›at în mod decisiv în viață.

Peste încă un deceniu, după retragerea lui Gică Popescu de pe teren (È™i după retragerea mea în fotbalul seral urmat de bere) am fost profund dezamăgit de implicarea sa alături de fraÈ›ii Becali în dosarul Transferurilor. M-am bucurat să aflu că È™i-a recunoscut faptele È™i că a dat banii înapoi, dar un zeu se prăbuÈ™ise. L-am cunoscut personal pe Gică Popescu acum câÈ›iva ani È™i am vorbit de câteva ori cu el la telefon. Mi-a plăcut È™i acum ca cetățean adult, deÈ™i ca om de afaceri nu s-a descurcat senzaÈ›ional. Mi s-a părut că a rămas acelaÈ™i om, deÈ™i dosarul Transferurilor spunea că n-a rămas. Nu l-am întrebat niciodată de ce a făcut-o, dar aÈ™ fi vrut. Nu l-am întrebat niciodată ce a căutat cu acei oameni, dar am înÈ›eles. În mirajul unei lumi în care binele È™i răul se amestecă, în care ceva ilegal devine permis doar pentru că toată lumea o face, omul care în tinereÈ›e a influenÈ›at probabil o generaÈ›ie de olteni a rămas poate doar cu speranÈ›a că va primi o pedeapsă cu suspendare È™i că nu va face puÈ™cărie.

SentinÈ›a venită ieri probabil că l-a năucit pe Gică Popescu. M-a năucit pe mine, darmite pe el. DeÈ™i procurorul a cerut închisoare cu suspendare, instanÈ›a a pronunÈ›at o sentință definitivă de trei ani È™i zece luni cu executare. Mâine ar fi urmat să devină preÈ™edintele FRF, dar ce mai contează? Pentru el, pentru familia lui, pentru mine sau poate pentru generaÈ›iile de puÈ™ti care au nevoie de alÈ›i idoli, de alte valori, de alte caractere, istoria care nu s-a întâmplat devine banc, iar realitatea devine dramă. Societatea se răzbună cu duritate pe un grup de oameni care au avut atât de multă putere încât au reuÈ™it de fiecare dată să scape deasupra ei, să facă alte legi, alte reguli, să o domine È™i chiar să o supună. Iar Popescu este, vrea, nu vrea, unul dintre ei.

Plecând acum spre penitenciar, Gică Popescu îmi dă È™i mie, dar le dă È™i altora mai tineri decât mine o ultimă lecÈ›ie de viață… Răsturnarea valorilor este o iluzie. Binele È™i Răul se separă mai devreme sau mai târziu, calea dreaptă este numai una, chiar dacă cei puternici merg deseori pe lângă ea, iar o minciună repetată de foarte multe ori NU devine adevăr.

MOISE GURAN, biziday.ro