N-am știut și nici nu mi-am imaginat vreodată că armia română poate funcționa și ca o centură de castitate. Care va să zică, de teama unor înscenări care l-ar putea implica într-un trafic de influență, premierul nostru își mută biroul la Armată. Că cică acolo se știe cine intră și cine iese. Argumentația în sine este o prostie, pentru că și la guvern se știe foarte clar cine intră și cine iese, Palatul Victoria fiind sub pază militară. A SPP-ului, dar și aia tot pază militară este.
Spune tot Victor Ponta că i s-au dat și asigurări că nu are microfoane în birou, dar el nu și nu, se mută în sediul MApN. Și, de fapt, aici e problema, de fond.
Premierul a luat această decizie radicală după ce procurorii au interceptat legal, cu mandat, discuțiile protejatului său Adrian Duicu, baronul de Mehedinți. Chiar dacă interceptările le-a făcut SRI, această acțiune a fost una legală, a Justiției. Fuga lui Victor Ponta din Palatul Victoria este un gest aberant, căci el nu de serviciile secrete fuge, ci de un eventual control al Justiției care, ce să vezi, se ocupă, cum e și firesc, de prinderea infractorilor.
Din ciclul cine fuge se acuză, Ponta își imaginează în mod greșit că, dacă intră într-un birou de la MApN, acolo Justiția nu va putea să afle cu cine se întâlnește. Numai că ofițerii Armatei Române nu sunt infractori și, dacă de exemplu o afacere ilegală este pusă la cale într-un transportor blindat, un procuror va cere și va obține colaborarea ofițerilor care controlează TAB-ul pentru prinderea infractorului ascuns acolo.
Dincolo de acest gest, copilăresc prin naivitatea lui, el este jenant pentru țara reprezentată de acest prim ministru, ba chiar este autoincriminator și lipsit de responsabilitate pentru un om care trebuie să dea piept cu corupția, nu să fugă de hăituitorii ei.
Domnul Ponta confundă blindajul armatei cu chiloții de tablă ce apără onoarea unei domnițe medievale. Arătând fix aceeași înțelepciune ca și cruda domniță, premierul nostru nu știe că doar oamenii slabi evită ispita, pentru că, în păcat, oamenii cad doar prin propria voință.
MOISE GURAN, pe biziday.ro
