MOISE GURAN: Bugetarii, cheia funcționării bune a întregii societăți
Stiri Botosani Wednesday, 5 December 2012 ActualitateRomânia nu are un număr mare de bugetari așa cum cred cei mai mulți dintre angajații la privat, și nici nu ar avea cum să aibă având în vedere faptul că prin spitale bate vântul, o parte a școlilor sătești s-au închis iar numărul polițiștilor și al militarilor s-a redus în ultimii ani. Potrivit unor calcule făcute de Consiliul Fiscal sunt 60 de bugetari la mia de locuitori, iar dacă îi mai luăm în calcul și pe angajații companiilor de stat care devin și ei bugetari dacă firma merge pe pierdere și primește bani de la buget, sunt 80 de angajați la stat la mia de locuitori. Este una dintrele puținele statistici în care ne putem compara cu nemții.
Problema noastră este însă că din mia de locuitori, doar 150 muncesc la privat. Acum dacă stai să numeri câți angajați la stat sunt plătiți din taxele unui angajat la privat o să constați că raportul este dublu față de Germania și că este oricum printre cele mai mari din Europa.
Cum ar veni, noi în România avem o problemă dublă în privința bugetarilor – pe de o parte avem mai puțini decât am avea nevoie (ceea ce poate fi una din cauzele proastei funcționări a unora dintre instituțiile de stat), iar pe de alta, nu ne permitem să-i plătim nici pe cei care îi avem, le tăiem salariile, le aplicăm toate ideile trăsnite ale FMI, iar apoi ne mirăm că au rămas la stat cei mai slab pregătiți dintre ei, căci cei mai buni au fugit la privat sau în Occident.
Mă bucur pentru cei cărora le-au crescut salariile în 2012 dar rămân la părerea că niciodată acest sistem nu va funcționa eficient. Nu cred în soluții centraliste, nu cred în salarii egale, egal tăiate sau egal majorate ci cred că fiecare dintre ei trebuie să câștige atât cât merită. Salariile bugetarilor trebuie finanțate și stabilite de fiecare comunitate în parte, fiecare după utilitatea și responsabilitatea lui, după valoarea pe care o aduce societății și cetățeanului în slujba căruia trebuie adus și bugetarul.
Moise Guran
biziday.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Protest de Ziua Internațională a Animalelor, cu iubitori de animale din toată țara!
Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația ...
Elevii din Botoșani au strălucit la ”Școala de Gust”: Trei premii și aplauze pe deplin meritate!
Miron Claudia Andreea și Mihăianu Ionuț Gabriel au reprezentat cu cinste Liceul Tehnologic de Cooperație Botoșani în finala națională a competiției „O Românie într-o fa...
Cetatea Suceava s-a impus la Botoșani, într-un amical cu 9 goluri și răsturnări de scor!
FC Botoșani și Cetatea Suceava au oferit un adevărat spectacol în meciul amical disputat sâmbătă, 3 octombrie 2026, pe ”Municipalul” botoșănean. Echipa din Liga 2 pre...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde