MODEL FRANCEZ pentru Legea vânzării terenurilor agricole. Ce schimbări anunță ministrul Irimescu!
Stiri Botosani Friday, 13 May 2016 ActualitateModelul cel mai agreat de minister ar fi cel francez, după cum a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu. "La vremea la care s-a pus discuția eram secretar de stat și am mers cu un prim proiect care prevedea o mulțime de, nu le-aș zice restricții ci condiționalități pentru cei care cumpără teren agricol în România. Spre exemplu cumpărătorul trebuia să facă dovada că are pregătire de specialitate și multe alte detalii de acest gen. Din discuția de la vremea respectivă, s-a întâmplat să fie eu prezent la Consiliul de miniștrii de la Bruxelles unde m-am întâlnit cu DG Competition, ni s-a explicat că trebuie să avem obiective clare de atins cum ar fi comasarea terenurilor. În aceste condiții puteam să luăm măsuri pe termen scurt care să ducă la atingerea acestor obiective. Așa că în perioada următoare o să revedem ce am avut atunci ca propuneri, ne-am uitat pe tot ce au aplicat alte state membre. Dar sigur de exemplu Bulgaria este în procedură de infringement pentru că a impus condiții prea dure, Polonia este tot așa în curs să adopte niște măsuri prea restrictive. Dar avem și exemple foarte bune cum ar fi Franța unde sunt puse niște condiții foarte bine puse la punct și unde se pot urmări anumite obiective", a declarat ieri Achim Irimescu la finalul ședinței de Guvern.
Cum funcționează legea în Franța
În Franța, acţiunile de vânzare cumpărare a terenurilor agricole se află sub coordonarea SAFER care reprezintă Societăţile de amenajare funciară care au misiunea de a proteja resursele naturale ale ţării, peisajul şi mediul, au drept scop de a dinamiza agricultura, economia locală. Ele fac studii funciare, întreprind acţiuni de cumpărare/vânzare a terenurilor agricole, gestionează bunurile agricole, forestiere şi rurale. SAFER studiază pieţele pentru a cunoaște preţurile bunurilor şi pământurilor, pentru a le estima la justa lor valoare, lucrând împreună cu Serviciul Domeniilor.
Portalul Vigifoncier permite autorităţilor locale să se informeze asupra pieţei şi mişcărilor terenurilor în regiune şi la nivel naţional. SAFER pot cumpăra sau vinde terenuri agricole, apoi le revând agricultorilor sau colectivităţilor publice. Ele pot să stocheze terenuri, să le închirieze temporar agricultorilor, pentru a le proteja, pentru a realiza amenajarea optimă a acestora. Mijloacele de achiziţionare sunt variate: prin înțelegeri, drept de preempțiune, gestionare temporară, prin convenţie de punere la dispoziţie – CMD, intermediere, convenţie de ocupare provizorie (COPP).
În Franța, majoritatea fermelor exploatează aceleași suprafețe de zeci, chiar sute de ani, care sunt lăsate moștenire. Dacă un vecin din UE reușește să se integreze în rândul fermierilor francezi, legea îl obligă să lucreze pământul în scopuri agricole timp de 15 ani, în care vânzarea sau închirierea proprietății este ilegală.
Modelul restrictiv din Franța a fost evocat de ministrul agriculturii recent când a dat exemplul unui europarlamentare german care nu a putut achiziționa din terenul fermierilor francez. "Dar știu un caz celebru al unui europarlamentar din Germania care a dorit să cumpere teren agricol în Franța și a fost refuzat tocmai pe niște condiții pe care această țară le pune la achiziționarea terenurilor. Dar niciun stat membru al UE nu poate interzice cumpărarea terenurilor agricole din alt stat. Dar în Franța, statul intervine, are drept de preempțiune și judecă pe cel care cumpără și îi impune cerințe mai drastice. Pe lângă legea vânzării terenurilor mai trebuie avut în vedere un lucru foarte important și anume faptul că nu am reușit să stabilim o piață funciară în România care să permită creșterea prețului terenurilor", a declarat recent Achim Irimescu, conform sursei citate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Au rămas fără acoperiș deasupra capului: Două case vecine au luat foc, o femeie a ajuns la spital! (Foto)
S-a întâmplat în această dimineață, în municipiul Dorohoi. Locuințele celor două femei sunt lipite una de cealaltă, iar flăcările au fost observate târziu, de una...
Colegiul Medicilor: În ţară sunt activi 304 chirurgi pediatri, care este situația la Botoșani!
Numărul total al chirurgilor pediatri cu status activ este 304, a transmis Colegiul Medicilor, după o solicitare făcută în contextul cazului adolescentului de 16 ani care a murit la Spitalul...
Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga" din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputați...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.50 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici