Miting cu 3.000 de angajaţi din administraţie publică, miercuri, în faţa Guvernului
Stiri Botosani Tuesday, 26 May 2015 ActualitateMitingul FNSA va începe la ora 10.00, la acţiunea de protest fiind aşteptaţi sindicalişti din aproape toate judeţele ţării.
Revendicările funcţionarilor din administraţia publică locală vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, din 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, precum şi creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală sau aplicarea, din acest an, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
"Mitingul de mâine este un alt pas după greva de avertisment şi greva generală de o zi. După părerea mea, va urma şi pregătirea pentru greva generală pe perioadă nedeterminată. Spun asta pentru că, ştiind ce se întâmplă la nivel guvernamental, ştiu că nu vor da curs revendicărilor, care oricum sunt de prea mult bun simţ şi care sunt doar două", a declarat vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu.
Prim-vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Morar, a declarat că la acţiunea de protest de miercuri vor participa funcţionari publici din primării, consilii judeţene şi din instituţii subordonate acestora.
"Nu am cerut venituri exorbitante, ci doar să avem asigurată ziua de mâine. De la 1 iulie, aşa cum ştiţi, salariul minim pe economie va fi majorat, ceea ce înseamnă că 63 la sută dintre angajaţii din administraţia publică locală vor fi remuneraţi cu salariul minim pe economie. Este o stare inacceptabilă, pentru că vom ajunge ca trei sferturi din angajaţii din primării să fie la limita subzistenţei", a precizat Gheorghe Morar.
Lierii sindicali au spus că în cazul în care după această acţiune de protest Guvernul României va adopta "aceeaşi atitudine sfidătoare" faţă de problemele salariaţilor, FNSA va demara procedura pentru organizarea următoarei acţiuni de protest stabilită, respectiv greva generală pe termen nelimitat în administraţia publică locală.
Potrivit acestora, la acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea grevei generale ar urma să participe şi alte federaţii din acest sector de activitate, existând deja un protocol încheiat în acest sens.
FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora.
De asemenea, peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, au făcut, în 30 aprilie, grevă generală de o zi, ei solicitând creşteri salariale de 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă. MEDIAFAX
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A plecat la Domnul tatăl Alexandrei Ivanov! ”Măcar se bucură Alexandra că ești alături de ea!”
Durere și lacrimi în familia Alexandrei, tânăra mamă care în urmă cu trei ani s-a stins în chinuri cumplite, pe patul de spital. Virgil Ivanov, tatăl Alexandrei, a trecut ...
Șocul trăit de Elisabeta Lipă după intrarea în politică: ”Ne asociază cu hoția, parcă zici că toată lumea fură în țara asta!”
Botoșăneanca Elisabeta Lipă, una dintre cele mai cunoscute personalități ale sportului românesc, vorbește deschis despre cariera sa, performanță, sportul românesc și experiențele...
Nenorocire pe o șosea din județul Suceava: Două persoane au ars de vii în mașina care a luat foc!
Accidentul rutier, urmat de un incendiu, a avut loc pe raza localității sucevene Fântâna Mare. Evenimentul a fost anunțat la 112 în această dimineață, în jurul orei 6:00....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde