Misterioasa moarte a unei tinere din Iaşi: găsită dezbrăcată, fără suflare, într-o vilă din Italia

O tânără de 26 de ani din Iaşi, sora unei doctoriţe din municipiu, a murit în condiţii necunoscute, într-un oraş turistic din Italia. Autorităţile din Peninsulă iau în calcul toate variantele, de la o posibilă crimă până la o boală misterioasă.

Lavinia Iacomi, sora unei doctoriţe de la Institutul de Oncologie din municipiu, a fost găsită fără suflare în circumstanţe neclare, la începutul acestei săptămâni, autorităţile din Peninsulă neputând preciza care au fost cauzele care au determinat decesul acesteia. Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit gol, de logodnicul acesteia, în cada vilei în care cei doi locuiau. Lavinia Iacomi urma să plece cu iubitul ei într-o vacanţă la o zi după ce a avut loc tragedia, vestea morţii şocând rudele şi prietenii de acasă. Cauza morţii fetei urmează a fi stabilită astăzi, când autorităţile din oraşul turistic Termoli au programat necropsia.

Circumstanţele decesului

Potrivit presei locale din Termoli, un orăşel de peste 30.000 de locuitori din sudul Italiei, fata era logodită cu un tânăr italian, pe nume Francesco Gesuela, cu care locuia împreună din primăvara anului trecut. Gesuela deţine în Termoli o pizzerie, iar Lavinia lucra împreună cu acesta în local. Tânăra era absolventă de contabilitate al unui Institut din Termoli şi era pasionată de artă şi muzică clasică. De altfel, pe contul ei de Facebook sunt distribuite mai multe postări conţinând compoziţii celebre de Bethoveen sau alţi compozitori celebri. De asemenea, potrivit ediţiei electronice a cotidianului Primo Numero, apropiaţii fetei au declarat că Lavinia era o persoană foarte inteligentă. Înainte de a pleca în Italia, ea a absolvit la Iaşi Colegiul "Mihai Eminescu", unul dintre cele mai renumite din oraş.

Presa italiană a prezentat declaraţii ale apropiaţilor Laviniei, aceasta fiind caracterizată ca "zâmbitoare, prietenoasă, sociabilă". Cei care au cunoscut-o au mai spus despre tânără că era iubitoare de muzică bună, de călătorii şi de animale. Vestea morţii i-a şocat pe cei apropiaţii din România.

Doctoriţa Oana B., sora Laviniei Iacomi, a postat zilele acestea mai multe fotografii cu sora sa, dar şi un mesaj sfâşietor: "Nu mai am lacrimi, nu pot să descriu ce simt, niciodată şi nimănui nu-i doresc să aibă această durere. E o durere pe care în cei 34 de ani ai mei nu am avut-o, să nu am senzaţie de sete, de foame, nu am aer suficient să trag în piept pentru că nu mai am putere. Te plâng draga mea surioară, te plâng şi te privesc...", a postat Oana B.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...