Mişcări de trupe în Consiliul Judeţean! Un consilier a devenit independent, doi ţin în suspans partidul!

Cărţile în Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte majoritatea încă nu au fost făcute, PNL purtând discuţii la această oră cu doi consilieri în vederea colaborării. Potrivit preşedintelui CJ se poartă discuţii cu Verginel Vacariu şi cu Dorin Ciuştea, de la PP-DD.

Liberalii au mai câştigat de partea lor un fost consilier de la PP-DD, Mihai Aniţulesei, care în urmă cu câteva zile s-a înscris în PNL. Totodată, consilierul judeţean Ionel Tacu, din partea PC, s-a declarat independent şi va sprijini PNL.

Pe de altă parte, doi dintre consilierii liberali nu au depus încă la secretarul judeţului hârtia prin care să informeze care este apartenenţa lor politică, fiind vorba despre Vasile Dumitraşcu şi Luiza Alexandru.

În schimb, de la Mişcarea pentru Botoşani toţi cei 11 consilieri judeţeni şi-au menţinut opţiunile în ceea ce priveşte apartenenţa politică.

Chiar dacă îi va pierde pe cei doi consilieri, Dumitraşcu şi Alexandru, preşedintele CJ Florin Ţurcanu nu îşi face probleme.

"Cei doi consilieri nu au depus nici în stânga, nici în dreapta. În acelaşi timp, îi mulţumesc domnului consilier Tacu că s-a declarat independent începând de astăzi, am colaborat foarte bine cu domnia sa şi am încredere că voi colabora şi până în 2016 şi după aceea. Am încredere că va susţine toate proiectele pentru locuitorii judeţului Botoşani şi îl asigur că îl voi consulta la toate priectele. Voi demara nişte discuţii foarte serioase cu doi consilieri de la PP-DD. Am disponibilitatea de crea o majoritate confortabilă şi cu consilierii de la PP-DD, am avut nişte discuţii cu domnii Ciuştea şi Vacariu. Noi avem oricum 20 de consilieri din 33, majoritatea stă în 17, nu sunt probleme, dar în acelaşi timp vreau să am asigurat şi pentru patrimoniu", a declarat Florin Ţurcanu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premiu special pentru un elev din Botoșani la Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice la Istorie! (Foto)

astăzi, 08:47

La Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice pentru elevii de liceu, disciplina Istorie, desfășurat în perioada 21-24 iulie 2026, elevul Aparaschivei Albert, de la Colegiul...

Bolojan cere depunctarea spitalelor cu cheltuieli de personal peste media națională. „Sunt spitale dedicate angajaților, nu pacienților!”

astăzi, 08:27

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis că a cerut în ședința de Guvern aprobarea memorandumului privind cazul de urgență de la Marie Curie, precum și „o analiză Ministerului S...

Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România! ”Un privilegiu și o bucurie!”

astăzi, 08:00

Carmen Dumitrache a fost recrutată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru postul de Director Resurse Umane în Carrefour România - lanț de magazine preluat recent de aceștia -, ...