Joacă periculoasă: 11 tone de furaje şi 19 arbori, arşi într-un incendiu provocat de un copil de 9 ani!

Două familii din satul Coşuleni, comuna Băluşeni, au rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu  provocat de nepotul uneia dintre ele, în vârstă de 9 ani.

Flăcările au cuprins şi 19 arbori (salcâmi şi pruni), existând pericolul să se extindă şi la clădirile din cele două gospodării. S-a întâmplat luni, 8 septembrie.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 13.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari, voluntari şi cetăţeni, aproape două ore.
         
În total, la cele două familii, au ars 11 tone de furaje, 19 arbori şi 10 m.l. dintr-un gard de lemn, pagubele fiind estimate la cca. 2.500 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 65.000 de lei.

I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...