Mircea Petru
Petru Mircea: Am fost acuzat că am scris pe crucea Măgduţei mele Mircea Magdalena Anca. Păi, oameni buni, femeia care a murit e mama copilului meu şi s-a numit şi se numeşte în continuare Magdalena Anca Mircea. Mădălina Manole trăieşte şi va trăi cât o veţi purta în sufletele voastre şi atâta timp cât îi veţi asculta muzica şi îi veţi privi, din păcate, doar fotografiile.
Ce te-a afectat din ce s-a scris, peste durerea omenească insuportabilă provocată de pierderea Magdei?
Peste durerea asta nu există durere. M-au întristat prostia şi răutatea oamenilor. Oameni care au fost prieteni, aşa-zişi prieteni ai Măgduţei mele şi care au acum tot felul de păreri, care vorbesc fără să cunoască, fără să ştie, fără să ne ştie casa. Nu-mi vine să cred ce mizerii se întâmplă.
Aţi fost jumătăţile perfecte?
Da, a fost omul care m-a completat perfect şi de acum va fi îngerul care mă va completa perfect.
Când aţi ştiut că sunteţi făcuţi unul pentru celălalt?
De la bun început, pentru că minunile astea le recunoşti din prima clipă şi întâi ţi-e teamă de ele...
În ultima vreme cei din trupa ei spuneau că e din ce în ce mai tristă. Prietena ei de-o viaţă, Maria Dragomiroiu, îmi spunea că n-o recunoaşte.
Aşa e. Asta e doar ce s-a văzut din exterior. Eu am fost singurul om care a putut pătrunde şi în suflet. Pentru că aşa se întâmplă cu sufletele pereche.
Ce i se întâmpla Mădălinei?
Nu ştiu. Nu am să intru în amănunte pentru că Măgduţa n-ar vrea asta acum. Adevărul va ieşi la lumină şi lumea probabil va înţelege ce s-a întâmplat în sufletul ei. Dar Dumnezeu va alege momentul. Probabil că acum mai trebuie îndurat, mai trebuie...
Ne vei spune la un moment dat ce o apăsa pe Magda?
Cu siguranţă, eu n-am să vă spun, am să vă confirm bănuielile. Şi vom vorbi atunci. Poate atunci mă va lăsa şi ea să povestesc, să ştie toată lumea. (...) Acum văd limpede că efectiv a fost un înger rătăcit pe pământ.
Cine supără un înger, Puiule?
Mi-e foarte greu să intrăm în căsuţa asta deocamdată şi e foarte dureros că nu pot să-mi plâng soţia, să-mi plâng mama copilului, măcar astea 40 de zile. E înfiorător ce se întâmplă.
"Am apărat-o şi am protejat-o"
De ce nu eşti liniştit? Eşti într-un război cu cineva?
Nu sunt în război cu nimeni şi n-am să fiu niciodată în război cu nimeni. Deocamdată, nu am ce să comentez în privinţa asta. Nu pot să cred şi n-am să cred mizeriile scrise în nişte fiţuici. Acuzaţiile se aduc faţă în faţă şi ochi în ochi. Atunci am să simt sau nu că sunt acuzat. Şi atunci îmi voi pune nişte întrebări şi voi căuta răspunsuri.
Ai fost lângă ea tot timpul, chiar şi în ultima perioadă în care era atât de supărată...
Noi am fost nedespărţiti, dacă poţi să crezi aşa ceva. În scurta noastră bucurie o singură dată am intrat în marele complex comercial de lângă casă singur.
Simţeai nevoia s-o aperi, s-o protejezi?
Am apărat-o şi am protejat- o.
De oamenii care o mâhneau, poate?
Bineînţeles. De la mizeriile şi neliniştile din prima linie, mă refer la viaţa politică şi la felul cum decurg lucrurile acolo sus, până la mizeriile din presă şi răutatea oamenilor. A fost un om care a simţit la intensitate maximă toate bucuriile, dar şi tristeţile.
Alături de tine în această încercare prin care treci mai există nişte oameni. Sunt părinţii Mădălinei. Voi, ca familie, cum vă înţelegeaţi cu ei?
Nu, ai uitat încă doi oameni foarte, foarte importanţi: părinţii mei.
E adevărat. Sunt cei care acum au grijă de Petru jr.
Aşa este, şi care suferă alături de mine.
Vă vedeaţi des, vă vizitaţi cu părinţii Mădălinei?
Nu, nu ne vizitam des.
Se răciseră relaţiile?
Nu, nu se răciseră, erau relaţiile obişnuite.
Aceleaşi dintotdeauna?
Aceleaşi dintotdeauna.
Un pic distante?
Măgduţa a considerat aşa.
Mădălina cum era în relaţia cu părinţii ei?
Mi-e atât de greu să vorbesc despre lucrurile astea, pentru că oamenii aceştia sunt oamenii atât de dragi pe care i-am iubit, şi i-am preţuit, şi i-am respectat cu mult înainte să-i cunosc...
Ca ginere vorbeşti?
Ca ginere. Şi chiar ca şi iubit, ulterior ca şi logodnic. Trebuie să mai treacă puţin timp, să ne mai liniştim, să se liniştească şi ei. Eu n-am primit în perioada asta nici o acuză. Deci eu nu mă simt acuzat. N-am nici o teamă şi doar atât am - o tristeţe nemărginită peste durerea asta cumplită pe care o simt, că nu am liniştea şi nu-mi găsesc liniştea să-mi plâng soţia.
Ce a împins-o pe Mădălina să facă gestul ăsta extrem?
O anumită neîmplinire.
Ce neîmpliniri se adunaseră?
Nu ştiu, cândva vom putea săpa mai liniştiţi şi vom afla lucruri triste.
Între voi doi lucrurile erau bune toate...
Nu ştiu dacă aţi citit interviurile pe care le-a dat de când am oficializat relaţia şi cu atât mai mult de când s-a născut minunea asta de băieţel, care mă aşteaptă acasă şi care... Nu va simţi niciodată căldura mamei. Toată viaţa şi-a dorit fiinţa asta minunată, să strige cineva după ea mami. Şi acum, când are cine să strige, nu-l va auzi.
Socrul tău spune că ar fi vrut să te ajute mai mult în încercările prin care tu şi Mădălina treceaţi.
Şi de ce n-a făcut-o?!
El susţine că nu l-ai fi lăsat să se apropie de voi. Aşa e?
Minciuna e un păcat. Nu vreau să intru în jocul ăsta. Eu nu judec şi nu vreau să judec. De judecat judecă numai Dumnezeu.
"S-a apropiat de părinţii mei"
Crezi că ai fi putut să faci mai mult decât ai făcut ca să n-ajungă în pragul ăsta?
Doar cine a fost prin preajmă în ultimele două luni ştie ce am făcut şi cât am suferit.
Aţi fost să căutaţi sprijin la un psiholog?
Înainte de a căuta sprijin în altă parte, primul lucru pe care l–am făcut a fost să sun la părinţii ei.
Ce ţi-au spus?
Au pornit imediat către Bucureşti şi am avut parte de surprize după aia.
Adică ce, Puiu?
Mi-e foarte greu să...
La un psiholog ai fost cu ea?
Am beneficiat de asistenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Şi sunt convins că la profesionalismul doctorilor şi asistenţilor de acolo, dacă aveau cea mai mică bănuială de orice nebunie din asta, schizofrenie sau orice altă nelinişte interioară, sunt convins că oamenii aceia... De aia au şi insistat doctorii atunci să rămână peste noapte pentru investigaţii.
Cum era Mădălina după ce aţi ajuns acasă?
Era în regulă, avea perioade de depresie? Îşi revenea de fiecare dată, cam la trei zile se stingea toată starea asta... Avea nişte stări ciudate ce apăreau în mijlocul săptămânii...
Brusc?
Da, brusc. Dar se stingeau uşor, uşor şi era acelaşi suflet cald, şi zâmbitor, şi înţelegător...
Ce se întâmpla când intra în stările acelea?
Spunea că e conştientă de toată dragostea cu care e înconjurată. Asta spunea în acele momente, dar că aşa simte ea că pentru a ne fi nouă mult mai bine ea trebuie să ne vegheze din altă parte. Şi înnebuneam efectiv când îmi spunea lucrurile astea.
Ăsta bănuiesc că era şi motivul pentru care tu stăteai aproape 24 de ore din 24 alături de ea, cum ai făcut şi în ultimele ore de dinainte de a se stinge.
Nu doresc nimănui să treacă prin asta.
Ea nu voia să meargă la psiholog?
Nu, pentru că ea ştia şi ştiam şi noi, cei apropiaţi, că ea nu era... nu delira, ea gândea limpede...
Nu era o boală psihică, era doar deprimată...
Da. Au fost nişte acumulări... De când avem copilul, Magda s-a apropiat mult de părinţii mei.
Ai tăi ce i-au spus? Au îndrumat-o şi ei către un psiholog?
Toată lumea a încercat să o lămurească să meargă la un psiholog şi nu înţeleg de ce tatăl ei acum răstălmăceşte nişte vorbe... probabil din cauza durerii prin care trecem cu toţii.
(Interviu acordat de Mircea Petru postului ProTV, transcris de Libertatea)
