Minivacanță la finalul acestei săptămâni

Românii, cu program obișnuit de lucru, adică de luni până vineri, vor avea parte de o minivacanță de trei zile, la sfârșitul acestei săptămâni.

Luni, pe 24 ianuarie, se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române și este zi liberă de la stat, conform Codului Muncii.

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, este inclusă din 2016 pe lista zilelor libere legale din Codul muncii. În această zi, salariații primesc liber de la angajator. De asemenea, elevii și studenții nu vor efectua cursuri în această zi.

 

La 24 ianuarie 2022 se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sau „Unirea Mică”, așa cum i se mai spune.

Acest eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, după ce, la 5 (17 ianuarie, stil vechi) 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie (5 februarie, pe stil vechi) 1859 este ales și domn al Munteniei.

Țelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...