Ministrul Sănătății: „Nu am discutat în Guvern în niciun fel de introducerea restricțiilor”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că nu este nimic neobişnuit în creşterea numărului de viroze respiratorii în această perioadă, menţionând că există un trend uşor crescător în privinţa COVID-19, dar nu este îngrijorător şi nu a fost discutată în Guvern în niciun fel reintroducerea restricţiilor.

„Este un buletin al Institutului Naţional de Sănătate Publică, nu cred că este o situaţie neaşteptată în ceea ce priveşte numărul de infecţii respiratorii. Eu pot să vă spun în producerea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus, care aţi văzut că avem un trend uşor crescător, încă nu pot să afirm în vreun fel că este o creştere îngrijorătoare. Am rămas cantonaţi în zona aceasta de 3.000 – 4.000 de cazuri pe zi şi o proporţie de 12% dintre teste pozitive. Sper ca lucrurile să intre în normal peste câteva săptămâni, dar monitorizăm cu atenţie şi ne păstrăm întreaga capacitate de a evalua, diagnostica şi trata pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. La sfârşitul iernii nu este nimic neobişnuit să ai un număr ceva mai mare de viroze respiratorii”, a declarat sâmbătă Rafila, întrebat în legătură cu creşterea numărului de viroze respiratorii.

 

El a adăugat că purtarea măştii este „un mijloc de protecţie individuală”, nu o restricţie şi că recomandarea rămâne aceeaşi de a purta masca în interior, mai ales în zonele care sunt aglomerate şi în mijloacele de transport în comun.

Masca este recomandată ca o măsură logică, dacă vreţi şi binevenită în ceea ce priveşte împiedicarea transmiterii oricărei viroze respiratorii, nu numai împotriva infecţiei cu noul coronavirus”, a menţionat ministrul potrivit Agerpres.

El a mai spus că în Guvern nu s-a discutat în niciun fel despre posibilitatea reintroducerii restricţiilor.

Nu am discutat în Guvern în niciun fel de introducerea restricţiilor. Monitorizăm situaţia, trenul este ascendent, rata de reproducere a infecţiei este 1,13, de fapt era ieri 1,13, deci e declar că trendul este crescător. Nu observăm şi ăsta e lucru îmbucurător, creşteri ale numărului de cazuri în spitale, nu mă refer la secţiile terapie intensivă, unde există totdeauna o întârziere, mă refer la numărul de cazuri internate în spitale. Avem în jur de 2.700 de persoane internate în secţiile COVID, ceea ce nu pune niciun fel de probleme. Monitorizăm situaţia şi în funcţie de evoluţie vom discuta, dacă este cazul, nu neapărat pentru restricţii, dar măcar pentru un anumit cadru care să reglementeze mai bine această problemă”, a adăugat Rafila.

Ministrul a menţionat că, în funcţie de evoluţie, se va vedea dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

„Vom vedea dacă este necesar să luăm măsuri suplimentare privind personalul, modul de alocare a paturilor legate de asistenţa medicală la nivelul unui judeţe sau la nivelul municipiului Bucureşti. Lucrurile sunt diferite. Cele mai mari rate de incidenţă sunt în Bucureşti – peste 6, Cluj – peste 5, Timişoara – peste patru, în rest incidenţele la nivelul fiecărui judeţ sunt relativ reduse”, a mai spus Rafila.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șofer depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive!

astăzi, 15:45

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Petru Rareș, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani, din municipiul B...

Traficul pe două roți, în vizorul polițiștilor: Recomandări pentru utilizatorii de trotinete, biciclete și motociclete!

astăzi, 14:53

Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru siguranța tuturor participanților la trafic, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt imp...

Cozonacii din Botoșani, la Târgul de Sfântul Gheorghe organizat de Ministerul Agriculturii!

astăzi, 14:40

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 23–25 aprilie 2026 „Târgul de Sf&acir...

-->