Ministrul Sănătăţii, despre legea care îi taxează pe pacienţi ca la privat în spitalele de stat: "Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii şi nemţii"

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, susţine legea care le dă dreptul medicilor să dea consultaţii în regim privat în spitalele de stat. Mai exact, este vorba despre actul de normativ iniţiat de 93 de senatori şi deputaţi, în majoritate de la PSD, printre care şi Bănicioiu, potrivit căruia pacienţii pot beneficia de serviciile unui anumit doctor, ales de ei, scoţând bani mai mulţi din buzunar, fie în cazul în care consultaţiile sau actul medical are loc după încheierea programului de lucru, fie în timpul acestuia. "Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii. Acolo există practică privată în spitalul public după orele de program şi după gardă", a spus ministrul Sănătăţii, la GÂNDUL LIVE.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, le promite medicilor că salariilor lor vor creşte, doar dacă vor reuşi să îşi atragă în spitalele de stat pacienţi în regim privat. Acest lucru va fi reglementat printr-un act normativ, care îl are printre iniţiatori şi care se află în dezbarea Parlamentului. Potrivit noii legi, pacienţii vor avea trei opţiuni: 1 - se prezintă la medic în timpul programului fără a da bani în plus, 2 - se prezintă la medic în timpul programului, dar au o preferinţă anume, caz în care vor scoate bani din buzunar şi 3 - se prezintă la medic, după încheierea programului acestuia, consultaţia şi serviciile medicale fiind contra cost.

"Nu este prima dată când se vine cu această lege. Se vorbeşte despre noua lege a salarizării medicilor încă de pe vremea când eram student. În momentul acesta există un proiect pe care l-am introdus în parlament. Lucrurile trebuie schimbate. Avem modele de la care ne putem inspira. Nu inventăm noi apa caldă. Au făcut-o şi francezii şi nemţii. Acolo există practică privată în spitalul public după orele de program şi după gardă", a declarat Nicolae Bănicioiu la GÂNDUL LIVE.

Ministrul Sănătăţii susţine că noua lege va duce la creşterea salariilor medicilor şi va avea ca efect nu doar asupra stoparea exodului medicilor, ci chiar şi reîntoarcerea doctorilor care au ales să muncească în străinătate.

Întrebat dacă intrarea în vigoare a noului act normativ înseamnă legiferarea şpăgii pe care o dăm atunci când mergem la medic, Bănicioiu a precizat: "Să nu îi spunem aşa, să nu stricăm o ideea care funcţionează în vest aruncând o anatemă. Gărzile şi programul rămân ca şi până acum. Oricine are acces, orice asigurat la serviciile care are nevoie, serviciile de urgenţă rămân ca şi până acum. Toţi vor avea acces la serviciile de urgenţă gratuit. După ce se termină orele de program şi garda poate să utilizeze infrastructura spitalului public, contra unei taxe şi percepută de la pacient".

Ministrul Sănătăţii nu a putut spune ce chirie i se va percepe medicului care alege ca după programul obişnuit de muncă să presteze servicii în spitalul de stat în regim privat. În plus, acesta a menţionat că banii din chirii vor fi folosiţi pentru creşterea calităţii serviciilor medicale din spital şi nu numai. Din banii respectivi, managerii de spital vor putea cumpăra aparatură nouă, vor putea angaja mai multe asistente, mai multe femei de serviciu, va putea întări paza din spitale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...