Ministrul Muncii, Raluca Turcan: 80% dintre pensionarii care dau în judecată statul pentru recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate câștigă

Ministrul Muncii, Raluca Turcan: 80% dintre pensionarii care dau în judecată statul pentru recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate câștigă

   Sursa foto ilustrativ: Playtech.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat marți seară de ce 80 la sută dintre pensionarii care dau în judecată statul pentru recalcularea pensiilor pe baza contributivității câștigă.

Declarațiile au fost făcute la Realitatea PLUS în cadrul unei ediții speciale în care ministrul Raluca Turcan a explicat că nivelul de muncă al compartimentelor juridice de la nivelul județelor este supra aglomerat.

„La nivelul județului Covasna, 70% dintre pensionarii care au dat statul în judecată au câștigat. Avem și județe în care au câștigat în proporție de 90%, mai ales județe unde a existat o industrie mai dezvoltată, cu mai multe elemente  de calcul pentru pensii și acolo pensionarii câștigă în proporție de 90%. Aș spune că media, uitându-mă acum, nu am evidența finală, este undeva în jur de 80% dintre cei care se adresează instanței. Deci 80% dintre pensionarii care dau în judecată statul pentru recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate câștigă”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan la o Ediție specială la Realitatea PLUS.

„Statul român nu plătește avocați. Statul român realizează acest proces de reprezentare în instanță prin departamentele juridice și v-aș invita o dată cu mine să intrați într-un departament juridic dintr-o casă județeană de pensii sau puteți merge singuri și pur și simplu veți fi impresionați de pereți de dosare în care oamenii  aceia trebuie să se uite și într-un fel să înțeleagă că pensionarii au dreptate, dar ei să respecte legea în vigoare. Acesta este paradoxul. (…) Tot ceea ce vă spun reprezintă o argumentație în plus ca acest proces pe care l-am început, unic în istoria noastră postdecembristă să fie dus la bun sfârșit. A mai existat o tentativă de recalculare a pensiilor între cred că 2005-2006 în care într-un an de zile au fost recalculate 1 milion de pensii. Noi ne propunem să recalculăm 5 milioane de pensii într-un an și jumătate. Deci este un proces fără precedent și este o adevărată reformă pe care noi ne-am propus-o și asumat-o”, a concluzionat Raluca Turcan pentru aceeași sursă. 

Ministrul Raluca Turcan a mai adăugat că în ultimii cinci ani s-au plătit circa 50 de milioane de lei doar pentru asistența juridică în procese care au fost câștigate de către pensionarii reclamanți.

 

Spune-ne opinia ta