Ministrul Muncii dă asigurări cu privire la plata pensiilor: Nu este nicio problemă și nu va fi niciodată

Ministrul Muncii a clarificat situația referitoare la plata pensiilor după ce directorul Casei Județene de Pensii Brașov a susținut că plata acestora ar fi în pericol. Marius Budăi a afirmat că „nu este nicio problemă cu plata pensiilor și nu va fi niciodată”.

„Exclus aşa ceva, nu vreau să circule aşa ceva, nu cred că părinţii şi bunicii noştri merită ca o asemenea informaţie să nu fie exclusă din start. Nu este nicio problemă cu plata pensiilor şi nu va fi niciodată o problemă cu plata pensiilor", a afirmat Marius Budăi, într-o intervenție la Antena3 CNN.

 

Explicația ministrului Muncii a venit după ce directorul Casei Județene de Pensii Brașov, Diana Itu, a oferit date care arată de ce există un pericol atât de mare și mult mai apropiat decât cred mulți ca România să nu mai poată plăti drepturile celor care ies la pensie. Și, dacă ne gândim că Brașovul este unul dintre cazurile fericite, îngrijorarea este cu atât mai mare.

Județul Brașov este un caz fericit deoarece aici avem 115 persoane cu vârsta peste 65 de ani la 100 de copii până în 15 ani, în timp ce media la nivel național este de 121 de persoane cu vârsta peste cea de pensionare la 100 de copii până în 15 ani. Aceasta înseamnă că sunt și județe unde acest raport este mult peste 130 la 100, unde toate taxele și impozitele pe salarii nu reușesc să acopere pensiile. 

Acestea sunt datele oferite de ultimul recensământ, însă cele de la Casa Județeană de Pensii Brașov sunt și mai îngrijorătoare. În 2022, dacă ne uităm la capitolul venituri fiscale la bugetul asigurărilor sociale, acestea au crescut cu 4%, de la 1,98 la 2,06 miliarde lei. În schimb, cheltuielile au crescut cu 9 procente, de la 3,44 la 3,76 miliarde lei.

Deficit mai mare în fiecare an

Dacă facem diferența, în 2021 pensiile au creat o „gaură” de 1,46 miliarde lei, iar anul trecut deficitul a fost 1,70 miliarde lei. Cu alte cuvinte, unul dintre județele cu o economie în creștere și care exportă în fiecare lună mai mult decât importă reușește să acopere doar puțin peste jumătate din necesarul pentru pensii. 

Aceasta se întâmplă în condițiile în care au scăzut ajutoarele de deces cu12% în 2022 faţă de 2021, pe fondul unor solicitări mai reduse (6.623 de decese în 2022, față de 8.042 de decese în al doilea an pandemic, 2021). 

„La nivelul anului 2022 avem un număr de aproximativ 160.000 de pensionari, din care 150.000 sunt pensionari de stat, 5000 sunt pensii comunitare, 853 avem pensii de agricultori, iar 10.300 avem pensii speciale", a declarat directorul Casei Judeţene de Pensii Braşov. 

La un calcul simplu, se poate vedea că peste 6% din pensionarii brașoveni au pensii speciale. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă lege stabilește amenzi uriașe pentru vânzătorii care refuză să schimbe produsele neconforme. Ce trebuie să facă cumpărătorii!

Wednesday, 29 October 2025

Vânzătorii care refuză să înlocuiască produsele neconforme riscă amenzi între 5.000 și 25.000 de lei. Camera Deputaților a adoptat o lege care completează cadrul legal privin...

Valeriu Iftime a anunțat care e situația actuală a lui Narcis Ilaș: „Așa sunt marii fotbaliști!”

Wednesday, 29 October 2025

Valeriu Iftime, patronul liderului FC Botoșani, a anunțat care e situația actuală a lui Narcis Ilaș, fundașul de 18 ani accidentat grav luni, în victoria cu Harmannstadt, scor 2-0. Ifti...

Un botoșănean de 38 de ani a murit departe de casă. Familia cere ajutor pentru repatriere! (Foto)

Wednesday, 29 October 2025

La doar 38 de ani, botoșăneanul Andrei Raul (foto) s-a stins din viață departe de locurile sale natale și de România. Potrivit surorii acestuia, cauza morții se află sub investigație, &i...