Ministrul Fondurilor Europene, la Botoșani: "Nu poți să ceri unui profesor să vină și să justifice pe ce a dat banii primiți de la Guvern"

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prezent joi la Botoșani, a avut o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din județ.

Teodorovici le-a spus cadrelor didactice că în cursul zilei de vineri va fi semnat contractul de finanțare între ministerul pe care îl conduce și Ministerul Educației, urmând ca în timpul cel mai scrut subvenția de 150 de euro să ajungă la beneficiari.
 
"Este o sumă, am decis să o dăm pentru sprijinul metodologic fiecărui cadru didactic și nu doar. Această sumă urmează să fie transferată către inspectoratele școlare și universități, iar în câteva săptămâni să ajungă la dumneavoastră ", le-a spus ministrul Eugen Teodorovici cadrelor didactice de la Botoșani.
 
Șeful Fondurilor Europene le-a transmis dascălilor că nu vor trebui să justifice, prin documente, modul în care au cheltuit acești 150 de euro.
 
"Fără astfel de situații. Nu poți să ceri unui profesor să vină și să justifice pe ce a dat banii primiți de la Guvern. Mi se pare sub demnitatea unui cadru didactic", a precizat Eugen Teodorovici.

Ministrul a mai spus că își dorește ca acest ajutor acordat pentru cei din sistemul de învățământ să se acorde anual.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...