Ministrul Finanţelor vrea să SCHIMBE loteria bonurilor fiscale. NOILE REGULI care vor decide câştigătorii

După prima extragere, peste 9.100 de români au depus la Fisc bonuri câştigătoare la loteria fiscală, o tombolă introdusă cu scopul de a reduce evaziunea. Acum, noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că ar dori o "schimbare de abordare" deoarece, împărţit la un număr mare de câştigători, premiul nu este la fel de atrăgător.

La prima ediţie, câştigul este de doar 109 de lei de persoană, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Aşadar, Finanţele vor să reorganizeze sistemul de premiere astfel încât acesta să semene cu cel de la Loto 6/49, care funcţionează pe baza unor categorii de câştig. Mai mult, pentru a "calibra" loteria bonurilor fiscale către zone în care evaziunea este mai mare, Teodorovici propune organizarea unor extrageri lunare la care doar bonurile fiscale emise pentru un anumit tip de produse să fie admise. Astfel, dacă, spre exemplu, în luna iunie Finanţele ar fi vizat comerţul cu fructe şi legume, câştigătorii tombolei ar urma să prezinte bonuri fiscale pentru astfel de cumpărături în aşa fel încât să îşi poată revendica premiile.

"Cealaltă idee a loteriei fiscale este mergem pe zonele unde evaziunea fiscală este ridicată. Este o propunere de a face, lunar, o astfel de tombolă a bonurilor fiscale venite din această zonă. Într-o lună să fie legumele şi fructele, în alta băuturile alcoolice, de exemplu", a declarat Teodorovici pentru Agerpres, adăugând că tombola pe aceste domenii ar urma să intre în vigoare în iunie-iulie cel târziu.

O altă măsură de reducere a evaziunii fiscale luată în calcul de Finanţe este deducerea unor cheltuieli pentru persoanele care depun la Fisc, la finele anului, bonuri din zone susceptibile fraudei.

"Mai este o idee ca la finalul unui an să putem discuta o deducere a cheltuielilor pe persoană fizică, cheltuieli care să provină dintr-o astfel de zonă unde evaziunea fiscală este ridicată. Este o idee pe care o analizăm pentru a crea un astfel de mecanism. De exemplu, la finalul unui an persoana care vine cu bonul fiscal de pe zona de legume-fructe poate să aibă o deducere, un procent din cei 16% aplicat pe partea de venit", a explicat ministrul Finanţelor, pentru Agerpres.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...