Ministrul Educaţiei vrea ca practica să devină obligatorie în şcoală
Stiri Botosani Friday, 5 April 2013 ActualitateMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la dezbaterea cu tema "Este timpul meu - campanie de orientare şi consiliere în carieră", organizată în "Săptămâna altfel" de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat că încearcă introducerea termenului de internship sau practică, sub forma unei componente obligatorii de formare, încă din şcoli, deocamdată iniţiativa fiind la nivelul facultăţii.
"Acum încercăm să introducem această noţiune de internship în şcoli ca o componentă obligatorie de formare, ceea ce îi va permite unui student să aibă şi experienţă. Nu am coborât la nivelul liceului, dar vom vedea", a explicat ministrul, citat de Mediafax.
Ministrul Educaţiei a adăugat că din 2007 s-au făcut câţiva paşi în ceea ce priveşte practica, dar "nu au catalizat la nivel de sistem".
În legătură cu experienţa cerută de companii la angajare, Pricopie a spus că cerinţele şi interesele firmelor sunt foarte complicat de gestionat.
"În România practica înseamnă o adeverinţă"
"În chestiunea cu experienţa, este foarte complicat să gestionezi cerinţele şi interesele firmelor. Şcoala poate însă să dea un răspuns prin introducerea acelei componente de internship. Folosesc acest termen nu pentru a vă arăta că ştiu ce înseamnă internship, ci pentru a mă detaşa de cuvântul de practică. Pentru că în România practica înseamnă o adeverinţă, pe când internship este cu totul altceva", a precizat Remus Pricopie.
Elevii l-au întrebat pe ministrul Educaţiei ce va face pentru integrarea lor pe piaţa muncii, în condiţiile în care angajatorii îi resping pe motiv că nu au experienţă practică, şcoala axându-se mai mult pe cunoştinţe teoretice.
"Nu sunt de acord ca studenţii să lucreze în timpul facultăţii, pentru că diluează din nivelul pregătirii academice. Dar ce să facă studentul, pentru că, din păcate, sistemul de credite pe care am încercat să-l deschid cu Banca Mondială când eram secretar de stat s-a închis când a început criza financiară. Vom încerca să-l reluăm acum. Pentru că, în mod normal, un student trebuie să aibă posibilitatea să studieze. Şi dacă nu are bani, să aibă posibilitatea să aibă un împrumut din partea statului", a răspuns Pricopie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...
Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO
Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...
Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!
România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde