Ministrul Educaţiei: Taxele nu se măresc, universităţile decid dacă vor mai mulţi studenţi
Stiri Botosani Wednesday, 11 April 2012 Actualitate"Universităţile pot să decidă dacă împart granturile de studiu, astfel încât să aibă un număr mai mare de studenţi, sau dacă nu le împart, pentru a avea locuri bugetate. Senatele universitare pot lua această decizie. După cum ştiţi, în senatul universitar, 25% sunt reprezentanţi ai studenţilor. Practic, va fi o decizie luată de cadre didactice şi studenţi, iar ea poate avea în vedere fie menţinerea numărului de granturi, fie fracţionarea unei proporţii din aceste granturi", a explicat Baba, înaintea reuniunii cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular.
Demnitarul a reamintit faptul că, în anul universitar 2012-2013, nu se vor mai da locuri bugetate, ci granturi, însă finanţarea va fi la fel ca în 2011. Totodată, unele universităţi de top vor primi un număr de granturi echivalent cu cel al locurilor de anul trecut. "Grantul este mai mare anul acesta decât alocarea pe student echivalent din anii trecuţi. Practic, se alocă o sumă mai mare, respectiv 4.000 de lei, faţă de 2.500 de lei, cât se aloca până acum pentru fiecare grant", a precizat ministrul Educaţiei.
Baba a atenţionat, totuşi, că universităţile nu pot înmatricula mai mulţi studenţi decât capacitatea de şcolarizare. Întrebat dacă mărirea grantului nu va duce şi la mărirea taxelor, ministrul Educaţiei, a spus că "nu". "Din contră. Nu poţi să faci un învăţământ de calitate cu 2.500 de lei pe student, în situaţia în care în UE se alocă de cinci ori mai mult. (...) În acest an, am propus alocarea a 4.000 de lei pe student echivalent, ca o fază de tranziţie. Probabil, în anii viitori, ar trebui să crească. Este vorba despre bani pe care statul îi dă pentru fiecare student pentru un învăţământ de calitate. Suma de 4.000 de lei pe student echivalent a fost calculată de către Consiliul Naţional pentru Finanţare în Învăţământul Superior", a mai spus Baba.
Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Elevii de 10 și cu rezultate deosebite la învățătură premiați de un primar din Botoșani: „Este important să îi încurajăm și să îi susținem”
Educația rămâne cea mai importantă investiție în viitorul orașului Bucecea. „Chiar dacă traversăm o perioadă în care resursele financiare ale administrației locale ...
Un tânăr de 23 de ani și-a bătut tatăl față de care îi era interzis să se apropie!
La data de 28 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Durnești, ...
URGENT! Cosmin, un adolescent de 17 ani, are nevoie de trombocite!
Cosmin Ciolac, în vârstă de 17 ani, internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, secția Oncologie, are nevoie urgentă de donatori de tro...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde