Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat ca in acest moment in minister este pregatit scenariul pentru un pachet legislativ privind educatia, orizontul de timp pentru adoptare fiind finalul anului 2018.
Pavel Nastase a mai declarat pentru HotNews.ro ca echipa de la Ministerul Educatiei va lucra impreuna cu Administratia Prezidentiala, care a lansat "Romania Educata" - un proiect prin care s-au derulat deja o serie de consultari publice cu actorii din domeniu.
"Pregatim scenariul acum pentru noua lege a Educatiei. Vor fi si alte acte subsecvente in acelasi pachet. Vrem sa pregatim proiectele legislative si apoi sa iesim in dezbatere publica. Ca orizont de timp ar fi sfarsitul anului 2018", a declarat Nastase.
Ministrul Educatiei a detaliat si modul de colaborare cu Administratia Prezidentiala: "Presedintele a lansat Romania Educata, s-au facut deja o serie de analize cu oameni din educatie, eu insumi am participat la o asemenea dezbatere. Trebuie sa continuam impreuna acest proiect, mai ales ca Ministerul Educatiei este principalul partener al proiectului Romania Educata. Vom face impreuna un calendar de activitati si analize, un punct de vedere comun".
Pavel Nastase a mai spus ca noul pachet legislativ va veni cu propuneri de simplificare a procedurilor din educatie.
Potrivit site-ului Administratiei Prezidentiale, "<