Ministrul Agriculturii a anunțat că fermierii nu vor mai primi subvenții pentru animalele cu crotalii mai vechi de 7 ani

Crotaliile mai vechi de şapte ani vor trece într-o bază inactivă astfel că fermierii nu vor mai primi subvenţii pentru acele animale, a declarat Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prezent sâmbătă, la Slatina, la Ziua Recoltei.

Ministrul a punctat că vor fi subvenţionate animalele tinere care se opresc în ferme pentru creşterea efectivelor.

„Este pentru prima oară în România când proiectele pe fonduri europene au fost schiţate, astfel încât cine vrea să facă zootehnie pe parte de suine are fonduri alocate separat, pe bovine separat, ovine şi păsări separat. Mai mult de atât, am discutat cu toate asociaţiile, atât în sectorul bovin şi ovin, am luat decizia şi nu mă pot abate de la această decizie că acele crotalii care sunt mai vechi de 7 ani vor trece într-o bază inactivă, pentru că ne dorim să avem creştere de efective de animale, ne dorim să avem o genetică bună şi practic acele animale nu vor mai fi subvenţionate începând de anul următor. Vor fi subvenţionate tot ceea ce înseamnă în sectorul ovin, partea de mieluţe care se opresc în ferme, să creştem efectivul", a declarat Florin Barbu, potrivit Agerpres, sursă citată de Digi24.ro.

 

Ministrul Barbu a subliniat că producţia autohtonă de cereale trebuie integrată în zootehnie, acest lucru fiind foarte important pentru crescătorii de vite în special, iar în acest scop se va acorda o subvenţie de 460 euro pe hectar.

„Aşa se va întâmpla şi la junicile atât de carne, cât şi de lapte, pentru că rolul nostru este să creştem partea de zootehnie şi efectivele de animale în România. Vă spun un lucru: atâta timp cât avem zootehnie, nu mai trebuie să exportăm cereale din România, pentru că România produce cantităţi enorme de cereale şi nu mai trebuie să plece la export, ele trebuie integrate în zootehnie şi mi se pare un lucru foarte important pentru crescătorii de vacă de lapte şi pentru crescătorii de vacă de carne. Am găsit o modalitate, am negociat-o la Bruxelles şi vor primi, (...) în total, o subvenţie de 460 euro pe hectar, pentru că nu vrem să mai aducem lapte de import, nu vrem să mai aducem carne de vită din import. Mai mai mult, prin aceste măsuri şi în ultimii doi ani carnea de de vită, exportul la carnea de vită a crescut de trei ori", a spus ministrul Agriculturii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...