Ministerul Educaţiei: Nu susţinem înfiinţarea şcolilor de corecţie

Ministerul Educaţiei a anunţat joi că nu susţine înfiinţarea şcolilor de corecţie şi nici nu are în vedere o asemenea temă pe agenda de lucru.
 
Ministerul Educaţiei Naţionale consideră că măsurile coercitive, precum acelea pe care le presupune şcoala de corecţie, nu sunt un răspuns în privinţa corijării comportamentelor care ies din norma socială general acceptată, susţin oficialii instituţiei.
 
În opinia Ministerului Educaţiei, prevenţia actelor violente, antisociale, prin educaţie şi consiliere, prin conlucrarea între şcoală, părinţi şi elevi sunt elementele esenţiale în corijarea atitudinii elevilor.
 
"Sistemul de educaţie, prin instituţiile şi reprezentanţii săi, este chemat să dea direcţii constructive pentru beneficiarii acestuia, elevii", arată, joi, Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
 
Solicitarea privind înfiinţarea şcolilor de corecţie ar fi fost formulată de către federaţiile din învăţământ la discuţiile cu ministrul Educaţiei, după ce în şcoli au avut loc mai multe cazuri de violenţă, potrivit informaţiilor apărute în presă.
 
Reprezentanţii profesorilor ar fi susţinut înfiinţarea unor şcoli de reeducare pentru elevii agresivi, pentru că aceştia nu se mai tem de scăderea notei la purtare sau de alte sancţiuni din regulamentul şcolar.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...