42 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 212.766.734,87 lei, au fost semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.
Proiectele de investiții vizează reabilitarea și modernizarea mai multor unități de învățământ din țară iar printre ele se află și orașul Darabani din județul Botoșani care va beneficia de 7.615.607,60 lei pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și a spațiilor urbane.
”O parte din contractele semnate vizează investiții din bani europeni pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale prin reabilitarea, modernizarea sau echiparea spațiilor didactice în diverse unități școlare din Iași, Botoșani, Giurgiu, Galați și Neamț. Programele operaționale gestionate de Ministerul Dezvoltării constituie un instrument accesibil pentru proiecte în diverse domenii, printre care și cel educațional. Este nevoie acută de investiții pentru modernizarea școlilor din România, iar astăzi, la început de nou an școlar, fac apel către unitățile administrativ-teritoriale pentru a-și direcționa atenția către acest tip de proiecte din fonduri europene, întrucât investițiile în educație reprezintă cele mai sustenabile contribuții pentru comunitate”, a precizat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.