Militarii din Botoșani, alături de soldați din SUA, într-un amplu exercițiu în Republica Moldova (Foto)

Obiectivele instruirii în comun urmăresc dezvoltarea capabilităților operaționale, perfecționarea abilităților de acțiune în cadru multinațional și creșterea interoperabilității între structurile participante la exercițiu.

Militarii din Botoșani, alături de soldați din SUA, într-un amplu exercițiu în Republica Moldova (Foto)

   Foto: Daniel Vrabii

Militari din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, din Botoșani, structură subordonată Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, au participat astăzi, 19 august, alături de militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova şi cei ai Statelor Unite ale Americii, la ceremonia de deschidere a exercițiului de instruire în comun „Scutul de Foc 24”.

Exercițiul, care se desfăşoară în perioada 19-23 august în poligoanele și facilitățile de instruire ale Armatei Naţionale a Republicii Moldova, are ca scop perfecționarea abilităților de acțiune în cadru multinațional, pe timpul acestuia urmând a se executa activități de antrenament în teren și trageri reale cu tehnica de artilerie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Exercițiul de instruire în comun pentru structurile de artilerie „Scutul de Foc 24” se desfășoară anual, începând cu anul 2015, în baza acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind cooperarea în domeniul militar, semnat la 20 aprilie 2012.








 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...