Mijloacele de transport în comun, verificate de oamenii legii. Au fost aplicate amenzi de aproximativ 3.800 de lei

Astăzi, 13 ianuarie, în intervalul orar 07:00 - 09:30, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, au desfășurat, pe raza de competență, o acțiune pe linia verificării legalității transportului de persoane.

Potrivit IPJ din Botoșani, acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane, prin:

•verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;

 

•verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.

•respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;

•verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;

•testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;

•valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;

•depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat 72 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 13 au fost aplicate conform OUG 195/2002 și 2 conform HG 69/2012, privind legislația specifică transportului rutier. A fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Valoarea sancțiunilor este de 3770 lei.

„Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ”, a precizat comisar șef de poliție Anca Silion, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...