Mihaela Mihai, şefa DNA Suceava: "Scopul meu este eficientizarea luptei împotriva corupţiei în ambele judeţe, Suceava şi Botoşani"
Stiri Botosani Thursday, 3 April 2014 Actualitate"Prioritate vor avea dosarele aflate în lucru, care trebuie soluţionate cât mai urgent, iar anchetele în derulare vor beneficia de o atenţie sporită. Vom încerca să valorificăm cât mai eficient toate sesizările venite de la diferite structuri ale statului, dar şi alte informaţii pe linie de corupţie. Scopul meu este eficientizarea luptei împotriva corupţiei în ambele judeţe, Suceava şi Botoşani", a declarat noul şef al DNA Suceava, citat de Monitorul de Suceava.
Noul şef al DNA Suceava a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi în 1999, iar mai apoi, între 2001 şi 2003, a urmat cursurile Institutului Naţional de Magistratură.
Ulterior a lucrat ca procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, a avut o experienţă de un an ca magistrat la Judecătoria Botoşani, iar în 2008 a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, specializându-se pe linia investigării infracţiunilor de corupţie, Din iulie 2012 a devenit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, funcţie pe care a deţinut-o până la numirea în funcţia de şef al DNA Suceava.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...
Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...
LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!
Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.47 secunde