Micii pompieri, în acțiune la Grădinița nr. 19

Luni s-a desfășurat la Grădinița nr.19 din Botoșani etapa zonală a concursului Micii Pompieri. Concursul, adresat copiilor din grădinițe din grupele mari, are ca scop dezvoltarea capacității de înțelegere și apreciere a pericolelor generate de situații de urgență, evaluarea cunoștințelor copiilor privind principalele reguli de prevenire a incendiilor în grădiniță și la domiciliu, cunoașterea efectelor incendiilor asupra vieții și sănătății oamenilor și bunurilor materiale, modul de comportare în caz de incendiu, precum și promovarea atitudinilor și comportamentelor corespunzătoare în situații de risc.

La startul competiției, organizată de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga al Județului Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, s-au aliniat șapte echipaje formate din câte trei copii cu cunoștințe în domeniul prevenirii incendiilor de la grădiniţele 1, 18, 19, 22, 23, 25 şi grădiniţa Şcolii 10.





Proba teoretică a constat în rezolvarea unui chestionar cu zece întrebări din domeniul prevenirii incendiilor.

La proba practică, copiii au redat prin desen o situație în legătură cu tema concursului (apărarea împotriva incendiilor), după care au susținut lucrarea realizată în fața comisiei.

Câștigătorii au fot răsplătiți pentru eforturile lor cu diplome, jucării și dulciuri.

“Copiii, pregătiți de oameni minunați, părinți și profesori, au făcut o demonstrație de forță în ceea ce privește prevenirea și modul de comportare premergător producerii de incendii. Asta dă încdredere pompierilor profesioniști că siguranța cetățenilor este pe mâini bune. Așteptăm ca la etapa următoare copiii să continue pregătirea și să avem posibilitatea cu toții să ne bucurăm de rezultate de excepție", a declarat lt. Col Radu Țipișcă, din cadrul ISU Botoșani.

"In calitate de organizator, Gradinita nr. 19 Botosani a asigurat , cu sprijinul Asociatiei Parens 19 si cativa sponsori logistica necesara bunei desfasurari a  concursului , premiile si diplomele pentru concurenti a declarat", Veruța Chița, director  al Gradinitei nr. 19 Botosani.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...