Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această perioadă

Vreme calda luni. Amiaza ne aduce din nou valori termice de minus 2-0 grade şi plus 10 grade, dacă nu chiar 12 grade. Cele mai mari temperaturi se vor atinge în vestul teritoriului, ca şi în zonele de deal şi de munte, unde ceaţa nu persistă. Nu scăpăm totuşi de polei, dar nici de ceaţă şi burniţă în sudul şi estul ţării.

Marţi vremea se anunţă mohorâtă, cu ceaţă dimineaţă şi burniţă mai ales în zonele extracarpatice. În restul regiunilor se anunţă ploi slabe, motiv pentru care condiţiile de polei se menţin. Vorbim însă de temperaturi în general pozitive, de la 1 grad-2 grade în nordul Moldovei până spre 8-9 grade pe litoral, în deltă şi Câmpia de Vest, şi chiar 10-11 grade în Dealurile de vest.

Nici miercuri nu e rost de prea mult soare. Ba chiar mai dă câte o ploaie prin vestul şi nord-vestul ţării, dar local se anunţă precipitaţii şi în sud şi sud-vest, unde dimineaţa va aduce din nou ceaţă. Munţii se aleg mai mult cu lapoviţe şi ninsori, dar maximele rămân peste valorile normale, urmând să se încadreze între 3 grade în centrul ţării şi 9-10 grade pe litoral şi în zonele de deal din vestul ţării, informeaza Realitatea.net.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan!

astăzi, 20:38

Gășpărel Marian Ștefan, elev al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială pe echipe, competiție care...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori. Luni, 5 octombrie, nu se fac ore în școli!

astăzi, 19:20

Luni, 5 octombrie, este Ziua Internațională a Educației și nu vor fi organizate cursuri în unitățile de învățământ din țară. Elevii și profesorii vor avea weekend prelung...

SURSE! Gheorghe Șoldan, printre numele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru propunerea de premier

astăzi, 18:45

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-ar afla pe lista scurtă a liderilor social-democrați care ar putea fi nominalizați de președintele României, Nicușor Dan, pe...