Meteorologi: O masă de aer foarte rece va acoperi România

Doi factori climatologici, furtunile din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, vor infuența vremea în următoarea lună şi jumătate. Aceasta înseamnă că o masă de aer foarte rece dinspre zona arctică va acoperi România, potrivit directorului executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu.
 
„Ca să ne facem o idee la ce ne-am putea aştepta în perioada următoare, trebuie să ne uităm la câţiva parametri de la nivelul emisferei nordice. Trebuie să fac precizarea că, întotdeauna când facem o prognoză meteorologică cu anticipaţie din ce în ce mai mare, trebuie să ne uităm la o arie din ce în ce mai mare. Lipsa de gheaţă în zona polară ar putea încercui vortexul polar, acea zonă cu vânturi foarte puternice.

 

Încercuirea acestui grup de vânturi puternice care determină masa de aer foarte rece să rămână în zona arctică favorizează această pătrundere a maselor de aer foarte reci înspre Europa, bineînţeles şi către continentul nord-american. Acesta ar putea fi un semnal pentru posibile episoade cu temperaturi foarte scăzute în zona euro-asiatică. De asemenea, un alt parametru după care ne uităm în această perioadă este extinderea suprafeţei acoperită cu strat de zăpadă din zona euro-asiatică. Se observă că, în ultimele luni, această extindere a fost minimă comparativ cu anii precedenţi. Nu este un semnal favorabil pentru ceea ce ar putea să se întâmple, pentru că acest parametru, împreună cu ceea ce am arătat mai devreme, generează o masă de aer foarte rece în partea de est şi sud-est a Europei, deci inclusiv şi asupra ţării noastre”, a explicat Georgescu, potrivit ProTv.

„Ţara noastră se va situa, cel puţin în următoarea lună – o lună şi jumătate la zona de confluenţă între doi factori care vor încerca să domine această regiune a Europei, respectiv furtunile dinspre Oceanul Atlantic şi Mediterană, care aduc temperaturi mai ridicate şi mai multă umezeală, şi zona de aer foarte rece asociată cu presiuni atmosferice ridicate, care va aduce la noi perioade mai secetoase şi temperaturi mai scăzute”, a mai susţinut oficialul ANM.

Din punct de vedere climatologic, în luna noiembrie va fi normal, cu temperaturi care vor scădea faţă de luna octombrie cu 4-5 grade, dar care rămân totuşi pozitive.

Tot în luna noiembrie se pot înregistra şi primele temperaturi maxime foarte scăzute, de sub minus 10 grade Celsius, mai ales spre sfârşitul acesteia.

„Luna decembrie este o lună cu mai puţine precipitaţii decât în luna noiembrie. Climatologic, luna decembrie înseamnă temperaturi şi mai scăzute, cu 3-4 grade faţă de luna noiembrie. Intrăm în zona temperaturilor negative în mare parte a ţării. Precipitaţii posibile, asemănător cu ce ar putea să fie în noiembrie. Este luna în care pot apărea primele ninsori, deci mai multe zile la rând cu temperaturi sub minus 10 grade şi, statistic vorbind, primul episod de viscol de amploare”, a conchis Florinela Georgescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie! Un botoșănean a coborât într-o fosă să salveze un vițel, a fost scos de pompieri fără viață! (Foto)

astăzi, 13:34

Pompierii militari au fost solicitați, marți, să intervină în localitatea Leorda, unde un bărbat ar fi coborât într-o fosă de decantare a dejecțiilor pentru a salva un vițel,...

Sindicatele anunță că profesorii vor ieși în stradă în prima zi de școală!

astăzi, 13:10

Sindicatele din Educație anunță că demarează procedurile pentru declanșarea grevei generale în Învățământ. Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a declarat că „deschiderea ...

Instanța i-a interzis să se apropie de propria mamă, bărbatul nu a respectat ordinul și a fost săltat de polițiști!

astăzi, 12:20

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani...