Mesajul virulent al unui asistent de la Ambulanță, după tragicul accident de pe E58 spre Bălușeni: „Strada nu e doar a ta!”

Cumplitul accident în care doi tineri au murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital, a atras reacția a zeci de botoșăneni implicați în comunitate și unii salvatori chiar.

După semnalul de alarmă tras de pompierii botoșăneni, cei care au intervenit în noaptea de joi spre vineri la accident, și Relu Chiriac, asistent în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță și consilier local în cadrul Primăriei Municipiului Botoșani, a lansat un apel public.

„Strada nu este o discotecă și nici un poligon de încercare”

Relu Chiriac, asistent cu experiență la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), îndeamnă comunitatea să se unească pentru a readuce siguranța pe străzi.

 

Nu subestima niciodată puterea unui singur mesaj. Fiecare dintre noi poate fi un ambasador al siguranței rutiere. Împreună, prin sumarea eforturilor noastre individuale, putem schimba percepții și, în cele din urmă, putem salva vieți. Haideți să facem ca drumurile noastre să fie un loc mai sigur pentru toți cei care vor să se întoarcă ACASĂ”, a transmis Relu Chiriac.

Printre victimele accidentului se numără și doi salvatori, doi oameni care muncesc zi de zi să salveze alte vieți.

Este o tragedie care ne reamintește, într-un mod dureros, că strada nu este o discotecă și nici un poligon de încercare. Este un spațiu public, unde regulile de circulație sunt făcute pentru a ne proteja viețile – ale noastre și ale celorlalți. Gândiți-vă la un moment: ambulanțierul și asistenta medicală din ambulanță, doi oameni care merg să salveze vieți, au supraviețuit impactului violent pentru că purtau centura de siguranță. Această centură, de multe ori ignorată sau considerată incomodă, poate face diferența dintre viață și moarte”, a adăugat Chiriac.

Semnalul de alarmă pe care îl trage asistentul medical este cu precădere îndreptat către tineri.

Fiecare decizie pe care o luăm la volan are consecințe. Viteză excesivă, neatenție, nerespectarea regulilor – toate acestea pot duce la catastrofe ireparabile. Nu lăsați adrenalina de moment să vă coste viitorul. Nu lăsați o clipă de inconștiență să spulbere vise și să aducă durere familiilor. Vă rugăm, fiți responsabili! Respectați limitele de viteză, nu consumați alcool sau substanțe interzise la volan, purtați întotdeauna centura de siguranță și nu folosiți telefonul mobil. Viața voastră și a celor din jurul vostru este neprețuită”, a mai adăugat acesta.

„Haideți să fim vocea siguranței rutiere”

Prin acest mesaj, Relu Chiriac își dorește să lanseze în spațiul online o campanie de conștientizare a pericolelor din trafic.

„Acum, mai mult ca oricând, trebuie să transformăm durerea în acțiune. Am început o campanie online simplă, dar cu un potențial imens: să conștientizăm împreună pericolele din trafic și să ne asumăm responsabilitatea colectivă pentru siguranța noastră. Crezi că un simplu mesaj pe Facebook nu poate schimba nimic? Te înșeli! Fiecare distribuire, fiecare comentariu, fiecare mesaj adăugat de tine este o mică piesă dintr-un puzzle care, la final, poate salva vieți”, completează Relu Chiriac.

Reamintim faptul că accidentul rutier s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, pe E58 în apropiere de localitatea Bălușeni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o ambulanță SAJ.

Doi tineri au murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital, între care se află și personalul de pe Ambulanță. 

Citește și Accidentul de la Bălușeni, cu doi morți și patru răniți: Care este starea victimelor din Ambulanță!

TRAGEDIE, noaptea trecută: Doi morți și patru răniți, impact puternic între o ambulanță și un autoturism! (Foto)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția PNL, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea lui Ilie Bolojan în ”Dosarul Congresul”: ”Nu schimbă direcția politică a PNL!”

Tuesday, 21 July 2026

Curtea de Apel București a respins, marți, 21 iulie, apelul formulat de Partidul Național Liberal împotriva hotărârii prin care au fost suspendate provizoriu efectele deciziei Consiliu...

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

Tuesday, 21 July 2026

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

Tuesday, 21 July 2026

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...