Mega-investiţie începută în forţă la Suceava de o firmă din Botoşani

Mega-investiţie începută în forţă la Suceava de o firmă din Botoşani

   Monitorul de Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat mulţumit de modul cum au început lucrările de modernizare a pistei de decolare/aterizare a Aeroportului Ştefan cel Mare Suceava.

Cătălin Nechfior a vizitat în cursul zilei de ieri şantierul de pe aeroportul sucevean, acolo unde firma botoşăneană Tehnic Assist SRL a început deja lucrările de spargere a actualei piste.

Nechifor a declarat că lucrările de spargere a pistei au început de luni, 13 ianuarie a.c., iar concomitent au demarat şi lucrările la limita de sud a viitoarei piste elastice, care va avea o lungime de 2.460 de metri.

Ritmul pe care l-au asigurat constructorii este foarte bun. Iar faptul că toţi cei care sunt implicaţi sunt foarte atenţi la proiect demonstrează că ne interesează această investiţie şi se dovedeşte că am avut dreptate anul trecut când am decis să închidem aeroportul pentru traficul aerian, pentru că era foarte complicat să lucrăm sub zbor, a spus Cătălin Nechifor.

El a adăugat că până în momentul de faţă au fost sparte dalele de beton de pe o treime din actuala pistă, aceste lucrări urmând să fie finalizate în următoarele două săptămâni.

Şeful administraţiei judeţene a explicat că tot materialul care va rezulta în urma spargerii pistei va fi concasat, urmând să fie folosit la fundaţia viitoarei piste de decolare/aterizare.

Lucrările au avansat foarte mult. Acest lucru ar fi fost dificil de făcut dacă mențineam cursele aeriene. Şi chiar dacă timp de câteva luni nu o să operăm cu avioane pe aeroportul din Suceava, vom putea să profităm de timpul bun şi de vremea care e propice pentru lucrări şi cred că ceea ce este stabilit ca grafic vom putea realiza, a mai precizat Nechifor.

El a subliniat că lucrările de modernizare a Aeroportului Ştefan cel Mare sunt de mare amploare, constructorul estimând că vor fi necesare peste 60.000 de transporturi de camioane pentru diverse operaţiuni pe şantier.

După lucrările de demolare a pistei şi a platformelor adiacente ar urma să înceapă excavarea la o adâncime de 1,65 metri a terenului pe care va fi construită noua pistă elastică, după care vor începe lucrările pentru realizarea stratului de rezistenţă al pistei.

Lucrările la pista de aterizare – decolare se vor fi finaliza cu turnarea stratului de mixtură asfaltică elastică.

La rândul său, directorul tehnic al companiei Tehnic Asist Botoşani, Marius Vasilache, a declarat că lucrările la noua pistă, cât şi la turnul de control şi la uzina electrică vor putea fi finalizate în toamna acestui an, astfel încât aeroportul să poată redeveni funcţional.

Citeste mai multe pe Monitorul de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

Tuesday, 29 September 2026

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...

Replica ta airsoft trage cu CO2 sau Green Gas? Iată ce nu știai

Tuesday, 29 September 2026

Există o întrebare pe care și-o pune aproape orice jucător care vrea să achiziționeze primul pistol pe gaz — CO2 sau Green Gas? La prima vedere, cele două sisteme par foarte asemănÄ...

Poveste tristă din Gara Leorda: ”Mulțumesc, dragul meu, pentru iubirea ta…”

Tuesday, 29 September 2026

Era bun. Iubitor, blând, o resursă inepuizabilă de iubire. De cinci ani păzea Gara din Leorda. Nu supăra pe nimeni, de fapt mai mult ocolea oamenii. Se lipise de un om bun, impiegatul de miÈ...