Medicul de familie din casa căruia s-au ridicat 100.000 de euro dădea scutiri elevilor contra cost și făcea internări fictive

Ies la iveală noi detalii despre medicul de familie din Mitoc, în locuința căruia, polițiștii au găsit peste 100.000 de euro.

Un tânăr care a absolvit un liceu din municipiul Botoșani, spune că medicul era cunoscut în tot județul pentru faptul că oferea scutiri contra cost celor care aveau nevoie pentru a-și justifica lipsa de la ore. Acesta ajunsese atât de cunoscut pentru faptul că vindea scutiri, încât unele licee nu mai acceptau scutiri parafate de el.

 

Tot 30 de lei solicita și pentru a elibera o trimitere. Localnicii spun că acesta taxa absolut orice serviciu și se comporta urât cu pacienții, relatează MesageruldeNord.ro.

Și asta nu este tot, un bărbat din localitate a povestit că medicul ar fi folosit datele copiilor săi și le-ar fi făcut internări fictive în spital. Acesta a aflat cu stupoare că cei mici ar figura cu peste 40 de internări în spital, în condițiile în care copiii nu au fost niciodată internați și nu au beneficiat de servicii medicale.

Reamintim faptul că medicul este acuzat că ar fi decontat ilegal fonduri în valoare de peste 150.000 de lei, iar polițiștii i-au percheziți onat cabinetul medical și locuința, confiscându-i peste 100.000 de euro.

Acesta este în prezent sub control judiciar și nu are voie să mai profeseze.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...