Medicii din Moldova, soluţia pentru criza de personal din spitale

Bolnavii români ar putea fi trataţi de medicii din Republica Moldova, atraşi de salariile mai mari decât în ţara lor. Doctorii români au plecat masiv în străinătate, unde primesc salarii de câteva mii de euro, provocând o criză acută de personal în sistemul medical.
 
Managerii spitalelor cred că o soluţie pentru rezolvarea crizei de personal cu care se confruntă în acest moment ar putea fi angajarea medicilor basarabeni, potrivit RomâniaTV.
 
Pentru că specializările medicale de mare dificultate cum sunt chirurgia, pediatria sau urgenţele sunt tot mai ocolite de tinerii absolvenţi de medicină, iar medicii deja formaţi aleg să plece în străinătate pentru salarii mai bune, managerii spitalelor iau în considerare opţiunea de a aduce doctori de peste Prut care să ocupe locurile libere.
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...