A născut acasă, un făt mort: Mama era la a șaptea naștere!
Stiri Botosani Tuesday, 22 January 2013 ActualitateFemeia nu ajunsese la termen, sarcina având 32 de săptămâni, și a născut înainte de a ajunge la ea Ambulanța, care fusese solicitată de rude.
Bebelușul pe care l-a născut avea 1.200 de grame și prezenta o malformație care nu i-ar fi permis supraviețuirea.
Femeia a fost preluată de echipajul de pe Ambulanță și transportată la Secția de Obstetrică și Ginecologie, unde va mai rămâne internată cîteva zile.
Botoșăneanca era la cea de-a șaptea naștere, însă pe perioada ultimei sarcini nu a mers niciodată la medic.
Fătul mort a fost adus la Morgă, pentru efectuarea necropsiei.
"Pacienta a născut la domiciliu, natural, fără a fi asistată calificat. Copilul s-a născut cu o malformație incompatibilă cu supraviețuirea. Mama a fost adusă cu Ambulanța la noi, cu sângerare apreciabilă, a fost chiuretată, iar acum este bine. Femeia a spus că nu s-a prezentat mai repede la medic pentru că deja începuseră contracțiile, dar noi nu știm exact ce s-a întamplat. Când au ajuns cadrele de la Ambulanţă, soţul le-a spus că femeia deja născuse, dar copilul este mort", a declarat medicul Gina Puflea, coordonatorul Secției de Obstetrică și Ginecologie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde