Medicii de familie continua sa elibereze retete, bilete de trimitere sau de internare
Stiri Botosani Friday, 1 April 2011 ActualitateReprezentantii medicilor de familie spera ca in aceasta perioada sa poata ajunge la un consens cu oficialii de la Ministerul Sanatatii si cei ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, privitor la prevederile din noul contract ce ar urma sa fie parafat incepand cu data de 1 iunie.
"A aparut Ordonanta de Urgenta 304, care proroga ordonanta anterioara, adica inca doua luni se va merge pe actul aditional, in conditiile contractului-cadru pe 2010. Fara nicio reticenta, stimatii nostri colegi si toti furnizorii, pentru ca nu se refera numai la asistenta medicala primara, pot continua activitatea exact in aceleasi conditii ca pana acum. Suntem nu numai optimisti, am primit si semnale favorabile si din partea ministrului Sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, si se pare ca exista o dorinta de a se armoniza relatia in contextul actual, cu fondurile existente, pentru ca noi intelegem recesiunea, dar foarte multe prevederi nu erau generate de fonduri, ci de modul de intocmire a acelor norme si de derulare a contractului cadru cu Casa de Asigurari de Sanatate", a declarat medicul Doru Culiceanu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!
La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...
Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!
Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.00 secunde