Medic acuzat de şantaj de un pacient

Medic acuzat de şantaj de un pacient

   Monitorul de Botosani

Un bărbat de 34 de ani, din Botoşani, a simţit ieri pe pielea lui ce înseamnă să apelezi la un stomatolog despre care nu se ştie în baza căror acte îşi mai desfăşoară activitatea. Mihai Zancanu s-a ales de câteva zile cu o durere cumplită de dinţi din cauza unei infecţii. Pentru că nu a găsit altă soluţie, bărbatul s-a gândit să apeleze la un dentist din Policlinica Stomatologică. De atunci însă i-a început calvarul, acesta ajungând să regrete cu lacrimi decizia luată.

"Nu am mai mâncat de două zile, din cauza durerii de dinţi. Am împrumutat 50 de lei de la poştaş să vin la medic şi asistenta doamnei doctor Anna-Maria Năstac m-a luat de jos de la intrare şi mi-a spus că mă duce la cabinetul de urgenţă. M-a pus pe scaun şi, după ce i-am spus ce mă doare, mi-a făcut o anestezie, mi-a curăţat infecţia şi mi-a cerut 50 de lei şi buletinul. Mi-a prescris o reţetă şi mi-a spus să vin peste trei zile să-i mai aduc 96 de lei", a povestit Mihai Zancanu.

Bărbatului nu i-a venit să creadă tariful care i-a fost comunicat şi a încercat să-şi recupereze buletinul, însă fără niciun rezultat, fiind informat că acest lucru se va întâmpla când va aduce şi restul sumei. Acesta a plecat să caute ajutorul reprezentanţilor Casei de Sănătate, însă de acolo a fost expediat, pentru că medicul nu are încheiat contract cu instituţia de asigurări. Ulterior bărbatul a apelat la Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) din Botoşani, însă şi de aici a primit drept răspuns doar o ridicare din umeri, pe motiv că medicul nu mai face parte din colegiu.

"Fiecare este cu cabinetul lui aici. Această parte de clădire este a noastră, a medicilor de aici. Doamna doctor este în cealaltă parte a clădirii, care nu ştim a cui este. Au mai fost reclamaţii, dar nu s-a rezolvat nimic. Nici la Bucureşti nu s-a rezolvat nimic", a precizat Brânduşa Ciornei, preşedintele CMD Botoşani. Stomatologii spun că, deşi cabinetul medicului incriminat nu are autorizaţie de funcţionare, nimeni nu se autosesizează din partea autorităţilor sanitare locale sau de la Bucureşti.

Buletin recuperat cu Protecţia Consumatorilor

Văzând că nu găseşte ajutor la nimeni şi disperat că nu-şi poate recupera buletinul, Mihai Zancanu a suferit o criză, leşinând pe holurile Policlinicii Stomatologice. Mai mulţi medici i-au sărit în ajutor, fiind la un pas de a solicita intervenţia Ambulanţei. După ce şi-a revenit, bărbatul a trecut strada pentru a căuta ajutor la Protecţia Consumatorilor. Şi acolo însă, reprezentanţii instituţiei spun că din punct de vedere legal nu îi pot face nimic medicului reclamat, pasând responsabilitatea la cei care tocmai şi-o declinaseră.

"Este treaba Colegiului Medicilor, nu a noastră. Noi am redirijat aceste cazuri către Poliţia Economică şi Garda Financiară. Reclamaţia domnului ne depăşeşte. Din partea noastră nu pot fi sancţiuni, totuşi ar trebui să existe un panou cu preţurile afişate la intrarea în cabinet pentru a nu apărea astfel de situaţii", a menţionat Alexandru Zarug, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, adăugând că pe numele dentistului Năstac mai figurează o reclamaţie, o botoşăneancă plângându-se că o lucrare, pentru care a plătit peste 6.000 de lei, nu a fost executată corespunzător.

În cele din urmă, Alexandru Zarug a mers împreună cu Mihai Zancanu la cabinetul medicului şi, după o discuţie aprinsă, a recuperat buletinul pacientului.

(Articol complet in Monitorul de Botosani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Loteria Română a trimis plângeri prealabile primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale!

astăzi, 15:01

O plângere prealabilă a fost transmisă de Loteria Română către primăriile care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, transmite joi primarul Ploieştiului, Mihai Poliţe...

DCD Fabrica de carne, din inima Botoșaniului, pe scena internațională a industriei alimentare! (Foto)

astăzi, 14:00

În perioada 17 și 21 octombrie 2026, Parisul a devenit unul dintre principalele puncte de întâlnire ale industriei alimentare mondiale. La SIAL Paris, producători, distribuitori, i...

Peste 400 de elevi botoșăneni au descoperit lumea pompierilor în cadrul programului „Școala Altfel”! (Foto)

astăzi, 13:32

Peste 400 de elevi din județul Botoșani au avut ocazia, în ultimele zile, să descopere activitatea pompierilor și să învețe cum pot preveni situațiile de risc, în cadrul progr...