Măsuri tot mai dure: Permis suspendat pe 10 ani pentru șoferii prinși beți la volan

Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului.

Lege dură pentru șoferi, inclusiv cei care conduc tractoare. În Parlament a fost depus un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus joi, 21 septembrie, un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.

 

Robert Cazanciuc a anunțat că proiectul de lege a fost depus în Parlament. Pentru a fi în vigoare însă acesta trebuie să fie votat de Senat, Camera Deputaților care este for decizional, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial, potrivit Agrointel.ro.

”Am depus, astăzi, aşa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină şi să combată cu mai mare fermitate şi eficienţă traficul de droguri, care a luat o aşa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe şoselele ţării”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook. Potrivit acestuia, sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri.

Permisul ar putea fi suspendat pe o perioadă de până la 10 ani

Senatorul Robert Cazanciuc mai subliniază în postarea sa că dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului, dacă proiectul va deveni lege. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

”Se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate”, a mai arătat senatorul PSD.

În proiectul citat de senator se precizează că conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

”Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin.(2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”, se mai arată în document.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu internațional de amploare în județul Suceava!

astăzi, 13:13

La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți. Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare È...

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Iași, pilotul a fost transportat la spital!

astăzi, 13:04

Luni, 28 septembrie 2026, pompierii militari au fost solicitați să intervină la Aerodromul Iași, după ce turnul de control a semnalat pierderea contactului radar cu o aeronavă. La fața locul...

Un polițist de frontieră din cadrul PTF Rădăuți Prut a refuzat o mită de 50 de euro!

astăzi, 12:49

Un polițist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un cetățean ucrainean, după ce, în timpul controlului de fr...